De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
„U” Jolidon va întâlni, sâmbătă, în optimile Cupei Cupelor, cea mai titrată echipă din Rusia, Dinamo Volgograd. Partida contează pentru optimile Cupei Cupelor.
Handbalistele clujene visează la o calificare în sferturile Cupei Cupelor. Cu un moral bun după succesul repurtat în campionat în faţa Universităţii Neptun Constanţa (36-24), elevele lui Gheorghe Covaciu sunt pregătite acum să le dea piept şi celor mai bune jucătoare din campionatul Rusiei.
Atenţie la Pidpalova!
Antrenorul Gheorghe Covaciu consideră că principalul pericol vine de la interul Anastasia Pidpalova, fosta jucătoare a Oltchimului. „Dacă ţineţi minte acum patru ani am jucat cu Podravka, pe care am învins-o aici la şase goluri diferenţă, însă la tot atâtea am pierdut şi în Rusia, unde din cauza arbitrajului nu ne-am calificat mai departe. Eu am încredere în fete, nu avem nimic de pierdut şi dacă jucăm la capacitate maximă putem scoate un rezultat foarte bun. Toată echipa e periculoasă, au jucătoare solide, cum e Anastasia Pidpalova, un inter de excepţie, cu aruncări de pe picioare. Sper ca după antrenamentele ce o să le avem să reuşim să facem o apărare cât mai bună”, a declarat Covaciu.
Rusoaicele au o linie de 9 metri redutabilă
Opinia tehnicianului este împărtăşită şi de Mihaela Tivadar, una dintre liderele echipei clujene. „Dinamo are jucătoare foarte bune, o are pe Kochetova, care e vedeta echipei. M-am uitat pe internet şi au linia de 9 metri cu 29 de goluri marcate pe meci şi, probabil, că se bazează pe aruncarea de „afară” şi pe apărare. Au un pivot foarte bun care este şi la naţionala Rusiei, extremele la fel, deci va fi un joc destul de greu, dar asta nu înseamnă că nu ne vom bate şi că vom renunţa la şansele noastre”, a afirmat Tivadar.
Partida „U” Jolidon-Dinamo Volgograd va avea loc sâmbătă la Sala Sporturilor „Horia Demian” de la ora 17.00.
Citynews.ro
Foto: Arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.