De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Finantatorul clubului Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat ca in ceea ce priveste banca tehnica a echipei situatia este foarte clara si legala, Marian Pana fiind, in continuare, antrenorul si managerul general.
"La noi e o situatie foarte clara. Pana e sub contract cu Universitatea. Demisia lui nu a fost inaintata, iar noi inca il platim. Ne-am uitat in regulament, totul e perfect legal. Poate omul a avut probleme in familie sau s-a simtit sau si nu a reusit sa ajunga la meci. Practic e aceeasi situatie ca la meciul cu Sportul. In continuare Pana e antrenorul si managerul general al achipei. Din pacate, numai in Romania ne-am obisnuit sa fim rautaciosi si sa vorbim prostii. Vom aduce absolut toate actele necesare", a spus Walter.
Florian Walter a facut aceste precizari dupa ce directorul Scolii Federale de Antrenori, Mircea Radulescu, a declarat duminica, pentru mediafax.ro, ca va sesiza Comisia de Disciplina a forului in legatura cu faptul ca pe banca tehnica a Universitatii Cluj s-a aflat sambata, in calitate de antrenor, jucatorul Claudiu Niculescu, care nu detine licenta Pro.
Sursa text: mediafax.ro
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.