De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
In timp ce Autoritatea de Turism a Egiptului trimite scrisori agentiilor de turism pentru a da asigurari ca totul este in regula pe plajele din El Gouna, Hurghada sau Sharm el Sheikh, clujenii aleg orice alte oferte numai Egipt si Tunisia nu.
In ultima saptamana tot mai multe agentii de turism au primit din partea Autoritatii de Turism a Egiptului, prin Ambasada din Varsovia, Polonia, o scrisoare prin care tour operatorii sunt asigurati de permanenta zborurilor intre Romania si Egipt pe parcursul verii.
“Ca un raspuns cu privire la grijile exprimate in ceea ce priveste turismul in Egipt, Ministerul de Turism a decis sa lanseze zboruri charter spre si dinspre Sharm el Sheikh si Hurghada pana pe 31 octombrie 2011 si sa mentina aceste curse chiar daca gradul de ocupare va fi de doar 65%. Speram ca aceasta procedura sa ajute la reluare traficul spre Egipt”, se arata in scrisoarea oficiala.
Cu toate acestea, agentiile de turism din Cluj-Napoca, cele care inca mai au oferte pentru Egipt si Tunisia nu recomanda aceste destinatii turistilor. “Avem oferte si pentru Egipt si pentru Tunisia, dar nu am avut cereri si nici nu recomandam aceste destinatii. Turistii au ales pana in acest moment Turcia, in primul rand, si apoi Grecia”, a explicat Erika Kovari, agent de turism al agentiei A&R Tour.
Situatia este similara si in cazul agentiei Sfara Tours unde pana acum clujenii care si-au exprimat dorinta de a pleca in vacanta au ales cam aceleasi destinatii. “Pe primul loc se situeaza Turcia, apoi Grecia si Bulgaria”, a explicat agenta de turism.
Alexandra Groza
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.