Cauta RSS Feed Schimba judetul

Concurs de schi pentru copii, la Marisel

Turism 19 Martie 2009 - 14:13 - Vizualizari: 1540
Concurs de schi pentru copii, la Marisel


Noua partie de schi din comuna Marisel, deschisa la jumatatea lunii ianuarie a acestui an, organizeaza duminica un concurs de schi adresat copiilor cu varste cuprinse intre 4 si 14 ani. Inscrierile se vor face pe partie, de la ora 8, inaintea competitiei.


“Aceasta este prima editie a Cupei Marisel. Copii care doresc sa se inscrie sunt asteptati duminica dimineata. Concursul va incepe imediat dupa inscrieri si va dura pana pe la orele 17-18. Noi ne asteptam la aproximativ 50-70 de copii participanti”, a declarat pentru citynews.ro Gabriel Pop, unul dintre investitorii partiei de la Marisel. La finalul competitiei, toti copiii participanti vor fi recompensati cu diplome, iar cei care se vor clasa pe primele trei locuri vor primi cupe.


Noua partie de schi din comuna Marisel se afla la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca si are o lungime de 800 de metri. Aflata la o altitudine de aproximativ 1.200 de metri, pe partie se schiaza in conditii foarte bune, pe zapada naturala.


Ioana Babos

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV