De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Minerii care s-au disponibilizat anul trecut de la Compania Huilei vor protesta joi în faţa sediului Companiei. Decizia aparţine grupului de iniţiativă a celor 900 de foşti mineri, iar disponibilizaţii vor veni să afle când îşi primesc tranşa a treia din bani.
Disponibilizaţii de la minele din Valea Jiului vin joi dimineaţă să-şi ceară drepturile din nou la Companie. Ei vor cere banii de disponibilizare şi au decis să facă acest fapt tocmai pentru că în 22 februarie la Bruxelles s-a discutat despre subvenţionarea mineritului. Din banii de subvenţie este posibil să fie acordate şi sumele lor compensatorii. „Cu siguranţă vom fi în faţa Companiei. Mergem, aşa cum a decis grupul de iniţiativă, să cerem ceea ce li se cuvine oamenilor care au lucrat în mină”, spune Zoltan Lacataş, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului.
Fiecare dintre cei 900 de oameni care au plecat din minerit mai are de primit aproximativ 7000 de lei, suma echivalentă tranşei a treia de bani promisă la ieşirea din sistem.
Diana Mitrache
Foto: Citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.