De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Mii de oameni au fost în week-end-ul trecut la munte, unde a nins zile în şir, iar zăpada a fost numai bună pentru amatorii sporturilor de iarnă. Numărul turiştilor a crescut cu aproximativ 30 de procente comparativ cu săptămâna trecută.
Staţiunile montane au fost luate cu asalt de iubitorii sporturilor de iarnă, care s-au bucurat de zăpada căzută în ultimele zile. Potrivit datelor de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, staţiunile hunedorene sunt în primele zece la nivel naţional din punct de vedere al turiştilor. Straja se află din nou pe locul trei, după ce aici s-au înregistrat peste 18.700 de accesări ale instalaţiilor de transport pe cablu şi 860 de maşini. În Parâng au fost aproximativ 6.000 de accesări şi 500 de maşini, ceea ec clasează staţiunea pe locul 6 la nivel naţional. De precizat că ambele locaţii beneficiază de fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru dezvoltarea domeniilor schiabile, ceea ce le face mai atractive pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Datele oficiale relevă că, de la săptămână la săptămână, numărul turiştilor a fost tot mai mare, mai ales că zăpada naturală este ajutată şi de tunurile de zăpadă artificială care funcţionează din plin.
Carmen Cosman
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.