Cauta RSS Feed Schimba judetul

Drumul spre Parâng, reabilitat la toamnă

Turism 24 Ianuarie 2012 - 14:50 - Vizualizari: 242
Drumul spre Parâng, reabilitat la toamnă

Drumul spre zona turistică din Parâng va intra în reabilitare în toamnă. Administraţia de la Petroşani dă asigurări că această arteră va intra pe un proiect finanţat de Agenţia Naţională de Dezvoltare a Infrastructurii.

Calea rutieră de acces spre zona turistică din Parâng este impracticabilă din toamnă până primăvara târziu, iar cei care pot urca vara trebuie musai să aibă maşini de teren cu tracţiune integrală. Drumul este unul forestier şi niciodată nu a fost reabilitat. Acum, autorităţile de la Pretroşani dau asigurări că în 2012 încep lucrările. “Drumul spre Parâng este prins pe un proiect finanţat prin Agenţia Naţională de Dezvoltare a Infrastructurii şi va începe în această toamnă.Cel mai probabil, lucrările vor demara în lunile august – septembrie şi se va lucra într-un regim special. Practic, cei care vor primi lucrarea, întâi vor executa lucrările şi abia apoi vor primi deconturile”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
O parte din drum, puţin mai mult de 1 kilometru şi jumătate a fost reparat şi pe anumite porţiuni s-au făcut şi rigole de scurgere. Asta, însă,nu ajută cu nimic şisingura cale de acces în staţiune de munte rămâne telescaunul.

Diana Mitrache
Foto: arhivă

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.