De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Începând de mâine, 17 ianuarie, băimărenii vor putea apela la serviciile unei noi policlinici care s-a deschis astăzi oficial în Baia Mare. Este vorba despre Policlinica "Sfântul Ioan", situată pe Bulevardul Republicii, lângă Farmacia Balsam.
Policlinica beneficiază atât de serviciile medicilor din Maramureş, cât şi a celor din Cluj. Vorbim de o investiţie care s-a întins pe durata unui an şi în care s-au investit circa 330.000 euro. În acest moment la Policlincă îşi desfăşoară activitatea 12 medici colaboratori, însă conducerea unităţii speră ca numărul lor să se tripleze în perioada următoare.
"Specialităţile pe care le vom avea la această policlinică privată vor fi în principiu cele obişnuite, dacă vreţi, dar făcute la un alt nivel. Şi aici mă refer la Imagistică, la Ginecologie, la Cardiologie, Chirurgie pediatrică, chirurgie estetică ş.a.m.d. Pentru o parte din aceste specializări o parte din medici vor veni din Cluj-Napoca.
Din punct de vedere al tehnicii, vă pot spune că excelăm în anumite domenii. Avem Ecografie 4D, care cred că nu există la această oră în Baia Mare, facem ecografii de părţi moi, teste de efort şi chiar intervenţii chirurgicale de chirurgie estetică. Nu trebuie uitat faptul că vorbim de o policlinică privată, ca urmare acel contracte cu CAS sunt încă în aşteptare, fiind un standby”, a declarat dr. Timiş Bogdan, managerul Policlinicii.
La festivitatea de inaugurare de astăzi, printre cei prezenţi s-a numărat şi primarul municipiului, Cătălin Cherecheş, recent întors din concediu.
D.H.
foto: arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.