Cauta RSS Feed Schimba judetul

Nouă specie de rechin: BMW Seria 6 Gran Coupe

Auto 12 Ianuarie 2012 - 09:18 - Vizualizari: 2384
Nouă specie de rechin: BMW Seria 6 Gran Coupe

BMW a prezentat la debutul noului an primul coupe de lux în patru portiere din istoria mărcii, Seria 6 Gran Coupe fiind replica bavarezilor la Mercedes CLS şi Audi A7.  Ca dimensiuni, cu ai săi 5 metri, noul portdrapel în segmentul de lux se poziţionează peste Seria 5, având însă valenţe sensibil mai sportive faţă de Seria 7.

Desenul părţii frontale este preluat de la coupe-ul Seriei 6, capota cu două muchii în ’V’ fiind uşor bombată în jos, ’rinichii’ pereche de pe grila radiatorului rămânând în continuare un element puternic al brandului. Parbrizul care face un unghi redus cu nervura orizontală ce taie lateralul maşinii, silueta scundă şi portierele bombate spre exterior fac maşina să pară mult mai lată ca o Serie 5. Spatele rotunjit cu stopurile în formă de ’L’ răsturnat ce incorporează nişte baghete luminoase paralele, precum şi eleronul integrat în capacul portbagajului, acestea sunt elemente ce au mai fost folosite pe BMW CS Concept, o creaţie din 2007 ce poartă semnătura designerului Karim Habib.

La interior, cârcotaşii ar spune că prin preluarea bordului de la Seria 6 s-a pierdut oportunitatea de a face din Gran Coupe un model cu adevărat special şi exclusivist, însă nota premium dată de pielea Nappa ce îmbracă atât scaunele cât şi partea superioară a bordului, ori ornamentele din lemn de stejar american, vor face uitat acest neajuns.

Excelentele performanţe dinamice ale noului rechin au fost susţinute prin aruncare în luptă a celor mai noi tehnologii, plus soluţii adoptate pentru reducerea masei maşinii. Astfel, geamurile nu au rame, capota este din aluminiu, aripile faţă sunt create dintr-un plastic special iar materialul ales pentru capacul portbagajului este fibra de sticlă.

Având o distanţă între punţi generoasă de aproape 3 metri, în Seria 6 Gran Coupe nu vor exista probleme cu spaţiul pentru genunchi ori de la picioare, cele două locuri comode de pe bancheta spate ergonomic sculptată având în faţă propria centrală cu comenzi pentru climatizarea individuală. Rechinul alb-albastru a fost conceput pentru a fi utilizat în viaţa de zi cu zi, astfel aspectul practic nu a fost neglijat. În acest sens, în ciuda restricţiilor impuse de design-ul cu aspect zvelt de coupe, BMW Gran Coupe oferă un portbagaj normal de 460 de litri, care la nevoie prin rabatarea banchetei atinge volumul de 1.265 de litri.

Arsenalul de sub capotă cuprinde pentru debut trei motorozări. 640 i Gran Coupe este animat de un propulsor de 3,0 litri Twin Power Turbo în configuraţie de 6 cilindri în linie. Puterea generată este de 320 CP la 6.000 rpm şi un cuplu motor de 450 Nm disponibil încă de la 1.300 rpm, suficient cât să propulseze coupe-ul în patru portiere până la o viteză maximă cenzurată electronic la 250 km/h. Demarajul 0-100 km/h are loc în 5,4 sec, consumul de benzină este de 7,7 litri iar emisiile rămân la un nivel de 180 grame la km.

Următorul în gamă este 650i Gran Coupe, dubla supraalimentare ajută propulsorul cu arhitectură V8 să scoată maximum din herghelia de 450 CP livraţi la 5.500 rpm şi un cuplu de 650 Nm constant între 2.000 rpm şi 4.500 rpm. Acceleraţia 0-100 km/h are loc în 4,6 sec., iar viteza maximă este plafonată tot la 250 km/h. Consumul de carburant de 8,6 litri este mai mult decât rezonabil, dacă ne raportăm la o astfel de putere şi performanţe dinamice.

Pentru 650i va fi disponibil opţional sistemul de tracţiune integrală, astfel 650 i xDrive Gran Coupe demarează 0-100 km/h în 4,5 sec, dar consumă ceva mai mult, în jur de 9,3 litri de benzină, iar emisiile depăşesc pragul de 200 grame CO2 la km.

Nici fanii motorinei nu au fost uitaţi, 640 d Gran Coupe fiind animat de un diesel Twin Power Turbo cu cilindreea de 3,0 litri în 6 cilindri dispuşi liniar. Puterea motorului cu autoaprindere prin compresie este fenomenală, nu mai puţin de 313 CP obţinuţi la turaţii ridicate pentru un diesel, adică 4.400 rpm, şi un cuplu motor de 630 Nm încă de la 1.500 rpm. În 5,4 secunde rezolvă dieselul demarajul până la sută, consumul mediu fiind de 5,5 litri de motorină, cu emisii de 146 grame.

Mai târziu, este aşteptată şi versiunea supremă, M6 Gran Coupe, o bestie de 560 CP.

Toate motorizările sunt însoţite de transmisia automată în 8 rapoarte, iar sistemul de control electronic al amortizării este standard. Opţional, poate fi comandat sistemul de direcţie integrală pe toate cele patru roţi, roţile posterioare putând vira şi ele în funcţie de viteza maşinii cu un unghi de până la 3 grade.

Printre echipamentele de top se vor regăsi jantele de până la 20 ţoli (în standard sunt de 18 ţoli), ultima generaţie a sistemului Head up Display, tempomatul inteligent cu funcţie automată de frânare, faruri cu xenon, pielea Nappa ori performantul sistem audio marca Bang&Olufsen.

Pe piaţa din România, Seria 6 Gran Coupe este aşteptat să sosească în această vară, asta după ce lansarea oficială care se va face la Salonul Auto de la Geneva 2012.

Citynews.ro

Foto: promotor.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV