De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
O noua lansare Mercedes in Baia Mare. Astazi, reprezentantii societatii ATP-Exodus au prezentat modelele din Clasa E, pe care, conform spuselor lor, le defineste siguranta, confortul remarcabil si economia de combustibil.
“Este un partener 'inteligent' datorita combinatiei unice dintre sistemele de asistenta si protectie prin peste 20 de inovatii tehince aduse de catre creatorii sai. Gama de modele este la un nivel inalt al dotarilor si al variantelor de individualizare. Toate acestea transforma Clasa E in cea mai de succes limuzina business din lume”, a declarat directorul de marketing din cadrul ATP-Exodus, Corina Sibianu.
Printre inovatiile aduse autovehicului ar fi sistemul Attention Assist, Adaptive Main Beam Assist (asistentul pentru faza lunga) si franarea automata in caz de urgenta, care este activata in momentul in care pericolul de coliziune este ridicat.
“Siguranta si confortul sporit sunt atuurile Clasei E alaturi de protectia mediului si economia de combustibil. Motoarele de patru si sase cilindri cu injectie directa consuma cu pana la 23% mai putin combustibil decat inainte. Motoarele noii Clase E respecta standardele de emisii EU5, iar in cazul E 350 BlueTEC emisiile sunt deja sub limitele EU6, ce vor intra in vigoare in 2014”.
Noua Clasa E are dotari in premiera – cum ar fi farurile care se adapteaza la situatiile din trafic si raspund in mod automat pentru a nu orbi ceilalti soferi. Toate acestea sunt posibile prin sistemul optional Adaptive Main Beam Assist. Farurile fazei de drum pot ilumina o suprafata de la 65 pana la 300 de metri si, daca drumul din fata este liber, sistemul trece la faza lunga.
“Pachetul Lane Safety pentru noua Clasa E include Blind Spot Assist si Lane Keeping Assist care cauta sa previna ca vehiculul sa paraseasca neintentionat drumul. Sistemul optional Speed Limit Assist recunoaste semnele de circulatie pentru limitarea vitezei in momentul in care trece prin fata lor”.
Clientii au posibilitatea sa aleaga intre zece motoare si trei variante de suspensie, precum si intre doua metode de design si echipament, 12 variante de roti/anvelope, 12 tipuri de vopsea si sase tipuri de tapiterie pentru scaune, disponibile in cinci culori.
“Linia de echipare pentru noua Clasa E e: Standard, Elegance si Avantgarde. Incepand din aceasta luna, noua Clasa E va si disponibila si in Baia Mare prin ATP Exodus - Centru Autorizat de Vanzari si Service Mercedes-Benz” a mai subliniat directorul de marketing.
Pretul de pornire al unui autoturism este de 34.500 de euro fara TVA. Pentru mai multe detalii urmariti materialul VIDEO de mai jos si galeria foto.
Oana Iojiban
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.