Cauta RSS Feed Schimba judetul

VIDEO: Fetita de 7 ani, in coma alcoolica

Chestiunea zilei 21 Decembrie 2008 - 20:58 - Vizualizari: 1164
VIDEO: Fetita de 7 ani, in coma alcoolica

Incredibil. O fetita in varsta de doar 7 ani  a ajuns in aceasta seara in coma alcoolica la Spitalul Judetean Baia Mare. Micuta a fost infiiata de la varsta de 3 ani si locuieste din localitatea maramureseana Cavnic.

 

Parintii ei adoptivi s-au speriat de moarte cand au gasit-o zacand pe jos, in stare de inconstienta, si cu sticla de palinca langa ea.

 

I-a baut palinca tatalui

Tatal fetitei, Ion Stetca, a fost cel care a anuntat ambulanta.

 

“Recunosc ca eu, asta seara, am consumat prea mult alcool. Am venit acasa, am avut o discutie cu nevasta si pe urma m-am culcat. Am gresit ca lasat sticla pe masa... Ea, ca si copiii, a intrat in casa, a pus mana pe sticla si a baut din ea”, a declarat printre lacrimi parintele (click AICI pentru declaratii VIDEO).

 

Capul familiei Stetca a aratat ca sticla era de un sfert de litru si ca era plina de tuica. El a spus ca fetita a mai lasat in recipient doar doua degete de lichid.

 

Mama are o alta versiune

Sotia lui, Ana, a declarat insa ca lucrurile au stat cu totul altfel.

 

“O venit sotul beat acasa cu un sfert de horinca. Eu l-am pus sa se culce. Insetata de la joaca, fata a intrat in casa si fara sa se gandeasca prea mult a baut din sticla de pe masa si gata a fost. Ce pot spune? A baut vreo 50 de grame. Dar nu m-am asteptat la asa ceva pentru ca nu a mai baut niciodata. Sigur a incurcat horinca cu sucul”, a declarat mama fetitei, Ana Stetca (click AICI pentru declaratii VIDEO).

 

Coma de gradul I
Medicii baimareni sunt optimisti in cea ce priveste evolutia starii de sanatate a copilului chiar daca acesta a ajuns la spital in coma de gradul I.

 

Seful sectiei de Pediatrie, medicul primar Lucia Orha a declarat ca pana maine dimineata fetita are toate sansele sa isi revina.

 

“Fetita a fost adusa la noi in coma de gradul I. Agitata, raspunde la stimuli verbali cu dificultate si la cei durerosi de asemenea. Este mai inghetata, putin mai palida, marcata de ingestia de cantitatea mare de tuica”, a declarat doctorul Lucia Orha (click AICI pentru declaratii VIDEO).

 

Directia Copilului s-a autosesizat
Imediat ce a aflat de acest caz, directorul interimar al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Maramures, Nicolae Boitor, s-a prezentat la spital.

 

“Deocamdata eu am venit sa vad starea de sanatate a fetitei. Nu face parte din sistem, insa maine vom demara o ancheta in acest caz”, a declarat acesta.

 

Ziarul citynews.ro va prezinta mai jos in format VIDEO declaratiile celor implicati in acest caz.

 

Articol despre evolutia starii de sanatate a fetitei:

* Fetita aflata aseara in coma alcoolica va fi externata

Simona Voita

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV