Cauta RSS Feed Schimba judetul

BAIA MARE: Reduceri masive de preturi inaintea Pastelui

Din oras 16 Aprilie 2009 - 17:17 - Vizualizari: 540
BAIA MARE: Reduceri masive de preturi inaintea Pastelui

Comerciantii din Baia Mare au aplicat o noua transa de reducere a preturilor, dedicata Sarbatorilor de Paste. In numeroase magazine din municipiu terifiele de vanzare practicate pentru imbracaminte au fost scazute cu 10 – 20%, in timp ce la incaltaminte reducerile ajung chiar si la 50 de procente.

 

“Acum lumea da bani pe mancare, ca sa aiba ce pune pe masa la musafiri. Nu se mai uita asa, ca alta data la imbracaminte. Ca sa ii atragem pe clienti in magazine am redus din pret”, a declarat Ada Pop, una dintre comerciante.

 

O parte din proprietarii de magazine au ales o alta solutie pentru a-si vinde marfa. Dau produsele de sezon la pret intreg iar pe langa acestea le ofera cumparatorilor drept cadou o piesa vestimentara sau incaltaminte de iarna, cu care au ramas pe stoc.

 

“Trebuie sa facem ceva. Pe principiul ca omul gospodar isi face vara sanie si iarna car, am considerat ca baimarenii vor fi interesati de astfel de cadouri, chiar daca le vor putea purta efectiv doar pe final de an”, a aratat unul din vanzatori.

 

In ce priveste alimentele, discount-urile nu se aplica in aceasta perioada. Dat fiind ca e criza, precupetii nu au crescut foarte mult pretul, cum se intampla in alti ani, de sarbatori, insa mancarea ramane scumpa, dupa cum spune majoritatea baimarenilor.

 

citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV