De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
O data cu schimbarea Codului Muncii, Inspectoratele Teritoriale de Munca (ITM) nu vor mai incasa sume semnificative care intrau pana la sfarsitul anului 2010 in bugetul ITM din plata comisionului datorat de angajatori de 0.75 % din fondul lunar de salarii, pentru pastrarea si completarea carnetelor de munca.
Nici angajatorii carora inspectoratele de munca le prestau servicii constand in verificarea si certificarea legalitatii inregistrarilor, nu vor mai plati cei 0.25% din fondul lunar de salarii.
Astfel ca, de la 1 ianuarie 2011 inceteaza existenta carnetului de munca, dupa aceasta data, evidenta muncii realizandu-se electronic prin intermediul registrului general de evidenta a salariilor. Acest lucru elimina cozile interminabile de la ITM, iar angajatorii vor fi scutiti de taxa de 0.75%, respectiv 0.25%.
Reprezentantii ITM Maramures nu sunt insa disperati si spun ca pierderile reprezentau doar o sursa extra-bugetara, nefiind insa semnificative.
“Noi nu pierdem nimic. Noi practic ne auto-finantam. Toti salariatii ITM erau platiti din fonduri proprii. Acel comision pe care-l plateau angajatorii era o sursa extrabugetara. Noi practic prestam o activitate catre angajatori, catre firme si anume inregistram carnetele de munca. Pentru asta se platea acel comision, pentru care la 80% dintre angajatori le pare rau acum pentru ca acestia aveau acel control de legalitate. Se prezentau la noi si noi le inregistram carnetele de munca. Ori, de acum inainte, toti functionarii care vor ramane la inspectorate vor fi platiti de la bugetul de stat. Acel comision pe care-l incasam era o sursa extrabugetara. Comisionul era de 0,25% din fondul de salarii pe care-l plateau cei la care le dadeam noi aprobare sa isi pastreze carnetele de munca. Firmele mari, cum ar fi Aramis, Italsofa sau altii care aveau peste 50 de salariati, aveau om la personal si solicitau sa isi pastreze ei carnetele de munca, noi le certificam inscrisurile, le verificam de legalitate si le parafam de legalitate. Ei plateau 0,25%, toti ceilalti plateau 0,75% din fondul de salarii. Cifra exacta a pierderilor se va cunoaste abia la finalul acestei luni”, a precizat, pentru citynews.ro, purtatorul de cuvant al ITM Maramures, Mircea Onea.
Plata comisionului si depunerea declaratiei aferente lunii decembrie 2010 se vor efectua si depune pana la data de 25 ianuarie 2011.
D.H.
Foto © arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.