De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
VIDEO. Capitala Germaniei va gazdui in aceasta saptamana unul dintre cele mai mari targuri de turism din lume iar Maramuresul va fi prezent la eveniment cu un stand de prezentare a ofertelor din zona. Importanta manifestare de specialitate va fi deschisa pe 11 martie si va reuni la Berlin mii de firme din toate colturile lumii.
Directorul centrului Maramures Info Turism, Ioana Tripon, se va numara printre reprezentantii judetului la targul de profil. “Vom participa a treia oara la acest eveniment. Targul de la Berlin este locul in care se creeaza tendintele in turism pentru anul in curs. Tinand cont ca la nivel mondial este criza, speram ca oferta Romaniei si a Maramuresului sa atraga atentia specialistilor si operatorilor din turism”, a declarat ea pentru citynews.ro.
Maramuresul nu va fi singurul judet din Romania prezent la Berlin, tarii noastre fiindu-i rezervati 605 metri patrati pentru standurile turistice.
“In cadrul standului Romaniei vor participa branduri nationale din Bucovina, Sighisoara, Brasov, din zona litoralului, dar si operatori economici, agentii de turism sau operatori aerieni”, a precizat Ioana Tripon.
Conform statisticilor intocmite la nivel judetean, Germania a ocupat primul loc ca piata emitatoare de turism. Aproximativ 14 % din turistii straini veniti in Maramures provin din aceasta tara.
Urmariti materialul video de mai jos pentru mai multe informatii.
Oana Iojiban
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.