Cauta RSS Feed Schimba judetul

SUGESTIE: Fara lozinci anti-Guvern la protestul Romplumb

Din oras 07 Octombrie 2011 - 09:15 - Vizualizari: 772
SUGESTIE: Fara lozinci anti-Guvern la protestul Romplumb

Peste 200 de oameni s-au adunat in aceasta dimineata pe platforma combinatului Romplumb. In ciuda promisiunii ca societatea va mai functiona inca 6 luni, oamenii nu au renuntat la protest, astfel ca dupa 45 de minute de speechuri ale liderilor de sindicat si ale autoritatilor locale, protestatarii au plecat spre Prefectura Maramures intr-un mars al disperarii.

Oamenii si-au adus pancarte si alte insemne de protest, insa sindicalistii au incercat sa ii modereze. Liderul Cartel Alfa, Florin Hosu, le-a cerut grevistilor sa se limiteze la a striga doar anumite lozinci cu indemnuri la protectie sociala si pastrarea locurilor de munca, fara a lovi in guvern. Nemultumiti, angajatii si-au acuzat liderul de frica si supunere in fata puterii.

"Va fi decizia dumneavoastra daca renuntam la actiunea de protest sau ne limitam la o actiune in interiorul Romplumb. Nu vreau sa imi fac imagine. Nu pot sa imi permit sa opresc o actiune fara acordul dumneavoastra. Suntem prea des mintiti ca sa mai credem ceva. Dar am o rugaminte.

Daca facem aceasta deplasare, avand in vedere ca este astazi Ziua Internationala a Muncii decente, si ajungem in fata Prefecturii Maramures lozincile noastre sa fie atat: "Vrem sa muncim" si "protectie sociala". Si eu nu ma tem. Dar daca de maine nu veti avea locuri de munca sa nu ma injurati pe mine", le-a spus Florin Hossu protestatarilor. 

Primarul Catalin Chereches a pus si el paie pe foc, indemnandu-i pe oameni sa nu creada in "povestea cu 6 luni de zile". Mai mult decat atat Chereches le-a reprosat oamenilor ca trebuiau sa puna piciorul in prag atunci cand Gheorghe Zoicas a facut acel miting in Piata Revolutiei impotriva inchiderii societatii. 

"Dumneavoastra trebuia sa fiti in Piata Revolutiei atunci cand unul pe care noi l-am ales monta o scena si vorbea singur pe scena despre cum munciti aici la Romplumb. Atunci trebuia inceput totul. Daca atunci se punea piciorul in parg poate astazi nu mai ajungeam aici. Va mai spun un lucru. Sincer eu nu am incredere in aceasta poveste cu 6 luni. Au mai fost povesti cu 6 luni. Practic se prelungeste aceasta poveste", a explicat Catalin Chereches. 

Odata ajunsi in fata Prefecturii Maramures acestia se vor intalni cu subprefectul Gyongyike Bondi, pentru ca prefectul Sandu Pocol se afla la Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu".

UPDATE: O delegatie de sindicalisti alcatuita din cinci persoane a fost primita de subprefectul Gyonygike Bondi, cu care au discutat despre mentinerea locurilor de munca si primirea in cazul disponibilizarilor de plati compensatorii.

Presedintele Cartel Alfa, Florin Hossu, a declarat ca s-a obtinut siguranta din partea presedintelui CJ, Mircea Man, ca intelege situatia oamenilor si ca nu are niciun fel de interese pentru inchiderea societatii Romplumb. Luni, 10 octombrie a.c., va fi prezent pe platforma industriala a uzinei presedintele companiei americane Universal Alloy Company, John Ball.

Subprefectul de Maramures a precizat ca a remarcat ca sindicalistii au protestat civilizat, iar dialogul pentru pastrarea locurilor de munca si asigurarea protectiei sociale a angajatilor este important pentru salvarea investitiei demarate la Romplumb.

"Traiesc in acest municipiu si cunosc situatia reala, iar omeneste voi face tot ce pot pentru a va ajuta si sprijini in demersurile pe care le-ati intreprins", a aratat Bondi.  

Dragos Hodja
Foto © arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.