Cauta RSS Feed Schimba judetul

VIDEO: Repartitie pentru blocurile ANL din Baia Mare

Din oras 22 Decembrie 2008 - 12:05 - Vizualizari: 2578
VIDEO: Repartitie pentru blocurile ANL din Baia Mare

Cele doua blocuri noi construite pe Aleea Serelor din Baia Mare, prin fonduri ale Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL), si-au gasit astazi chiriasii. Primarul municipiului, Cristian Anghel, a facut repartitia pentru cele 50 de garsoniere si apartamente in prezenta reprezentantilor mass-media.

 

“Noi avem pe tabel 50 de persoane. Sunt familii cu cinci si doi membri. Am stabilit un mod de selectie a acestor repartitii in asa fel incat sa nu existe discutii cu privire la parter, etajul I sau etajul IV”, a declarat edilul municipiului (vezi AICI declaratiile VIDEO).

 

Astfel, numele celor 50 de familii au fost bagate in patru urne iar extragerea a fost efectuata de persoana a carui nume figura intr-un dosar. Baimarenii aflati pe lista au fost repartizati pe patru categorii, au explicat autoritatile.

 

Cele doua blocuri au 28 de apartamente cu doua camere si 22 de garsoniere. “In termen de cinci zile va rog sa va prezentati la primarie pentru a incheia contractele. Sa verificati ce acte trebuie depuse ca sa puteti obtine cheia de la aprtament”, a mai adaugat Anghel.

 

Pentru chiria unui apartament cu doua camere o familie va trebui sa scoata din buzunar 428 de lei. Pentru o garsoniera suma de inchiriere e 347 de lei. Peste cinci ani, chiriasii pot cumpara apartamentul, platind doar diferenta din costul total al locuintei ANL.

 

Urmariti filmul de mai jos pentru detalii.

 

Simona Voita

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.