Despre turmă şi oameni invizibili

Un cioban cu trei facultăţi din judeţul Hunedoara câştigă 2.000 de lei pe lună. Putea să se facă sociolog sau profesor pe undeva, dar şi-a zis că e mai bine cu oile, pe dealuri. A plecat de la 10 oi, repede a ajuns la 30. Omul are şi blog, despre religie, viaţă şi, fireşte, oi. Şi-a filmat oile, şi nişte capre, iar imaginile le-a postat, desigur, pe youtube.

Ciobanul din Hunedora e viu. Şi cât se poate de independent. Un om ca şi el nu are motive să iasă în stradă. Pentru că – simplu – e liber. Mai liber, să zicem, ca mulţi dintre noi. Mai liber, pentru a ridica miza, şi decât Băsescu. Pentru el, de altfel, preşedintele e invizibil. Inodor şi incolor. Ciobanul îşi trăieşte viaţa lui, restul e praf. Se numeşte Marcu Dimitrie Jura şi are 32 de ani. Şi, mai nou, 130 de oi, 40 de capre şi 10 câini.

Undeva, mai la sud, un om îşi duce şi el viaţa lui. Nu mai e tânăr, nu are oi, nici capre, nici câini. Dar e tot un soi de păstor, vorba aceea, peste vreo 20 de milioane de suflete. Putea să fie comandant de navă, dar a ales să se facă preşedinte. Asta, totuşi, după ce flota a dispărut fără urmă.

Şi ciobanul din Hunedoara face parte din „turmă”, deşi e oarecum invizibil. Un preşedinte nu are cum să-i cunoască pe toţi, chiar dacă e unul care, vorba lui, nu greşeşte nicio destinaţie. Adică e atent şi priceput. 

Aşadar, doi oameni invizibili unul pentru celălalt. Dac-ar fi să se întâlnească, probabil fiecare l-ar privi pe celălalt cu o oarecare curiozitate, poate şi cu un licăr de interes. Jura s-a autoizolat pentru o idee. Băsescu, pentru că, în pline proteste, a simţit că aşa e mai bine. Ieri, preşedintele a ieşit în public. Adică la televizor. A vorbit. Dar n-a zis nimic. Ce putea să zică? Băsescu a devenit un singuratic, iar asta răzbate din fiecare vorbă a lui. Nu mai e „animalul politic” ce îşi face terapie prin băi de mulţime.

Vorbea cu ţara. Dar parcă tot singur vorbea. A vrut să fie prietenos cu ziariştii. Se ştie, însă, că nu-i plac. A răspuns la câteva întrebări şi a plecat. Repede.

Ciobanul e viu. E ciudat. E interesant. Are câteva idei. Nu le experimentează însă pe alţii. Ci pe el însuşi. Are o poveste, pe care vrea s-o continue. Dacă ar fi să spună iute ceva ar fi legat, probabil, de turmă. De pildă: „Frate, bagă oile la adăpost, că vine furtuna”.

Şi Băsescu pare viu. Se mişcă. Ridică degetul arătător ca pentru a atrage atenţia. Dar şi-a pierdut acea sclipire din priviri ce sugera că, indiferent de adversar, se ştie învingător. Băsescu nu trebuia să rămână la televizor. Trebuia să coboare în stradă. Puţin aer face uneori mai bine decât un tratament la Viena. 

A fost un viscol cumplit, aseară, la Bucureşti. Dar tot ar fi avut cu cine discuta. Erau destui oameni care-l aşteptau acolo. Din turmă, să zicem. 

Îl aşteaptă şi azi. 

Dan Brie