Ha ha ha, Tribunul are ouăle moi?

Zice Cancan: Vrăjitoarele Melissa şi Vanessa susţin că preşedintele României Mari a fost ajutat de vrăjitoarea Lucreţia, specializată în rezolvarea impotenţei. A mai apelat, zice sursa, la vrăji pentru noroc în alegeri, ca să devină preşedintele ţării.

Băăă, busculadă ideologică, flasc ştromeleag de stat, semi-credinciosule, tu voiai să-mi fii preşedinte? Pentru asta ai nevoie de cojones, tată, erect să poţi privi dinspre Medgidia spre Sighet, de la Iaşi la Orşova, nevolnicule. Adică tu eşti ăla care-mi spui că mă aperi de hoardele năvălitoare şi zic muierile că nici de-o tăvăleală nu eşti în stare? Hahaha, te-au prins în lacrimi, cu dreapta-n prohab? Te enervează cumplit că-i jetu' mai tare decât diametru'?

Mai spui despre mine că-s boanghenă, tataie? Mai publici poezii ca să mă sune mama şi tata, ce-are nebunu' ăsta cu tine, mă copile? Tovarăşu', de-amu vezi-ţi de prostată, adulmecă cu nesaţ mirosuri tari de peşte şi fă exerciţii la pişătoare, pentru vascularizare.

Ani de zile, în revista-ţi, s-au publicat lături - cică erau pamflete. 

Daaa? Atunci ia de aici încă un pamflet. 

Vrăjitoare? Tu, cel care-mi spuneai de creştinism ca esenţă a românităţii? Spune-mi, de la înălţimea Parlamentului European, că nu-i de crezut, că de fapt, o sosie a ta, cu ochelari negri şi cămăşuţă albastră, a povestit cu fetele alea despre nefericire.

Dumnezeul pe care îl invocai atâta, fără niciun pic de iubire în glas, El te loveşte. Ne-ai făcut să credem că-i răzbunător şi dă cu opinca – acum uită-te în ochii Lui. Eu cred că l-ai minţit şi pe El, cu piarul tău de doi lei.

Eşti o tristeţe, tribune – fără margini. Eu pot să-ţi înţeleg tragismul, am citit şi eu, ca şi tine: te-au folosit ca pe un bau-bau când au avut nevoie de tine, te-au reformatat ca simbol al naţionalismului bubalin – şi acum te-au lăsat pradă tuturor.

Eu ştiu că eşti un tip citit – nimeni nu-ţi poate lua asta, şi sunt cel dintâi care o recunosc. Dar ai folosit cultura ca pe-o flegmă: strigăt de război, nu jertfă sau împăcare. Ai extras din istoria pe care o cunoşti atât de bine doar conflictul omorâtor, ne-ai arătat cu tot dinadinsul cât de importante sunt lucrurile care ne despart, şi nu cele care ne apropie.

Să ştii, mie-mi pare rău de ce ţi se întâmplă – sunt sincer. Dar trăieşti şi tu Crăciunul celui pe care l-ai lăudat, cel puşcat de Naşterea Fiului. Decenii am crezut că noi, mulţimea, suntem sub blestem pentru uciderea lui – dar uite-ţi blestemul: bumerang.

În vremuri romantice, poate mi-ai fi părut un martir; ai câte ceva din frumuseţea nebuniei, a zicerii. Dar suntem obosiţi, ani ne-ai târât în lături, şi acum ştim că nebunia nu poate fi frumoasă decât în filmele franţuzeşti. 

Ai murit, cum să te mai reţină ţara, cum să-ţi mai spunem Domnu' Tudor, cum să-mi văd istoria din care-mi dădeai ghes să plec: într-un glob de cristal sau ca pe-o spermogramă ratată?

Sabin Gherman