Insula serpilor – intre adevar si mistificare

In ultima saptamana, Guvernul Tariceanu si, implicit, Partidul National Liberal au fost supusi unor atacuri mediatice profund nemeritate, din cauza controversei legata de concesiunea a doua perimetre din Marea Neagra, cu o suprafata totala de aproximativ 4500 km². Voi incerca in cele ce urmeaza sa fac putina lumina in ceea ce priveste actiunile Guvernului Tariceanu, trecand in revista atat istoricul diferendului dintre Ucraina si Romania, cat si evenimentele care au dus la adoptarea HG 1446/2008, care a provocat tot scandalul mediatic din ultimele zile.

Voi incepe cu o scurta prezentare a diferendului dintre Romania si Ucraina. Astfel, in perioada 1967-1987, au avut loc negocieri intense intre URSS si Romania pentru delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive in sectorul nordic al bazinului de vest al Marii Negre. Cele doua parti nu au ajuns la un acord, iar dupa destramarea Uniunii Sovietice, problematica a fost abordata in relatia cu Ucraina.

La 2 iunie 1997 a fost semnat  Tratatul cu privire la relatiile de buna vecinatate si cooperare intre Romania si Ucraina (Tratatul politic de baza). Cu aceasta ocazie a fost semnat si Acordul conex Tratatului politic de baza, care contine prevederi referitoare la obligatia partilor de a incepe negocieri in vederea incheierii unui Tratat privind regimul frontierei de stat si a unui Acord pentru delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra. Documentul includea si o clauza care stabilea posibilitatea oricarei parti de a sesiza unilateral Curtea Internationala de Justitie de la Haga pentru solutionarea spatiilor maritime.

In 1998 a inceput negocierea Tratatului privind regimul frontierei comune si a Acordului privind delimitarea spatiilor maritime.

La 17 iunie 2003 a fost semnat Tratatul privind regimul frontierei de stat romano-ucrainiene, colaborarea si asistenta mutuala in probleme de frontiera. Totusi, negocierile referitoare la Acordul privind delimitarea platoului continental nu au condus la rezultate concrete.

La 16 septembrie 2004, Romania a transmis Curtii Internationale de Justitie de la Haga cererea de initiere a procedurilor (Application Instituting Proceedings), in vederea solutionarii problematicii delimitarii platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei la Marea Neagra.

Din acest moment cunoastem cu totii deznodamantul. Pe 3 februarie 2009 Curtea Internationala de Justitie de la Haga, principalul organ judiciar al Natiunilor Unite, a dat castig de cauza Romaniei, cedandu-i circa 80% din platoul continental. Conform lui Bogdan Aurescu, agentul partii romane, : “Hotararea pe care a pronuntat-o (…) Curtea Internationala de Justitie (…) recunoaste jurisdictia suverana si drepturile suverane – in principal de exploatare – ale Romaniei pentru o suprafata de platou continental si zona economica exclusiva de 9700 km², adica 79,34% din zona de disputa cu Ucraina, de 12 200 km². De asemenea, in aceasta zona sunt estimate a fi alocate prin linia trasata de Curte aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaz si 12 milioane de tone de petrol”.

De mentionat este faptul ca sentinta CIJ este o hotarare obligatorie, definitiva, direct aplicabila si executorie imediat.

Dupa cum stiti cu totii, imediat dupa aflarea verdictului Curtii Internationale de Justitie de la Haga, s-a aflat ca Sterling Resources, o companie canadiana, are in concesiune in Marea Neagra doua perimetre cu o suprafata totala de 4400 km².

Guvernul Tariceanu este acuzat de transformarea licentei de explorare in contract de concesionare (prin care Sterling Resources primeste si dreptul de exploatare a zacamintelor pe cele doua perimetre), prin adoptarea Hotararii de Guvern nr. 1446 din 12 noiembrie 2008.

Fara a nega existenta acestei hotarari, as vrea sa demontez o serie de acuze aduse la adresa guvernului liberal, trecand in revista reala desfasurare a evenimentelor.

Trebuie spus, in primul rand, ca acest contract de concesiune a fost acordat de guvernul Stolojan in anul 1992 si a fost prelungit, succesiv, de toate guvernele Romaniei. Astfel, prin HG 1446 din 12 noiembrie 2008 nu s-au acordat drepturi in plus companiei Sterling si nu s-a modificat in nici un fel continutul contractului de concesiune realizat de guvernul Stolojan. Hotararea a adus doar schimbari de denumiri, ca urmare a unor modificari legislative (cum ar fi de exemplu modificarile la Legea Petrolului si modificarile denumirilor unor institutii). Guvernul Tariceanu a facut ceea ce au facut guvernele anterioare lui si ceea ce ar fi facut oricare guvern ulterior. Faptul ca Guvernul Tariceanu a fost cel care a dat acea HG nu este decat o intamplare. Nefericita, as spune eu, dat fiind modul in care a fost abordata toata aceasta situatie dupa 4 februarie, in incercarea de a pata imaginea Partidului National Liberal.

Atacurile la adresa PNL se refera si la o legatura intre Grupul Rompetrol, condus de Dinu Patriciu, si compania Sterling Resources. in aceasta chestiune nu pot face altceva decat sa redau afirmatia domnului Dinu Patriciu, conform careia aceasta legatura este una fortata, “in conditiile in care contractul cu Sterling Resources si Midia Resources nu reprezinta mai mult de 1% din cifra de afaceri a Rompetrol Well Services”.

As vrea sa adaug un lucru extrem de important: proprietarul rezervelor este statul roman. in total au fost 11 acte aditionale. in 1995 a aparut prima lege a Petrolului, care nu prevedea acorduri de impartire a productiei, ci redevente. Repet, din 1992 incoace, termenul a fost prelungit succesiv de 11 acte aditionale. Ceea ce a facut guvernul Tariceanu nu a fost decat o chesitiune pur tehnica. Conform Legii Petrolului, inainte de a incepe explorareaa se organizeaza o licitatie, dupa care licenta de explorare se transforma in cazul indeplinirii conditiilor de catre concesionar.

        
Liviu Titus Pasca, senator PNL