Politician, adjectiv

Articol preluat de pe blogul lui Vasile Dancu

NOTA. Textul ce urmeaza este un text analitic, cu mare grad de subiectivitate, care nu doreste sa stirbeasca cu nimic dimensiunea pozitiva a brandului PSD, acum inainte de Congres. Este scris pornind de la un sentiment de tristete, dar cu intentia, pe care autorul o socoteste pozitiva, de a ajuta la constientizarea importantei unui partid de stinga modern, pentru Romania, dar si pentru pesedisti si alti oameni de stanga. Autorul nu ataca pe nimeni si nimic, nu sare la gat, nu scoate cutitul, nu reprezinta vreun grup care vrea puterea. Autorul nu vrea nimic cu acest text, nici macar sa fie citit. Este un text pentru el si prietenii lui, este deci o intreprindere cu caracter privat. Autorul stie ca nu ar trebui sa vorbeasca deoarece pesedistii ardeleni, cu unele exceptii, nu castiga alegerile, in consecinta acesta nu este o declaratie politica si nici nu este vreun inceput de polemica. Autorul mai mentioneaza ca nu l-a pus nimeni sa faca aceste observatii si isi cere scuze unor pesedisti care nu vad lucrurile ca si el. Fara a se disculpa, autorul considera acest text ca unul neimportant.

Cu infinita tristete despre lipsa de importanta sociala a unui eveniment politic
Consiliul National al PSD era asteptat de toata lumea, nu doar pentru potentialul de scandal, ci si pentru ca trebuia sa dea macar iluzia unei alternative credibile la actuala guvernare.

M-am intrebat in timp ce evenimentul se transmitea pe cateva televiziuni in direct, ce importanta are el pentru oameni, pentru societate. Inafara faptului ca este un eveniment gata produs, cum putem spune jurnalistic, o armata de jurnalisti şi tehnicieni au intins kilometri de fire pentru a transmite in toata tara si in toata lumea,chiar, acest eveniment, zeci de camere se plimbau printre oameni urmarindu-i peste tot, nu am gasit destule argumente pentru justifica interesul.A fost o sanşa pe care foarte rar o are un partid politic de a i se face atata publicitate, de a sucita atata atentie. Si el ce da in schimb? M-am intrebat care este caştigul? Am intrebat mai multi oameni si nimeni nu mi-a putut spune vreun castig. Dar un asemenea eveniment nu este privit doar cu atentie, este privit si cu speranta, constientizata sau nu. Intr-o asemenea situatie trebuie sa te sperie gandul ca tu nu oferi nimnic care sa foloseasca oamenilor, societatii: o idee, o analiza, un proiect, o speranta.

Nimic nou, nici o sclipire, nici o idee, nici o incercare de a aduce viata intr-un partid care pare deja condamnat. Si, alaturi de el, este condamnata o mare parte din populatia Romaniei care va fi obligata sa suporte dezlantuirea unei puteri fara de opozitie, fara de alternativa. Ma simt relaxat şi sper ca nimeni dintre colegii mei de partid nu se va mai supara pe ceea ce cred eu despre asta. Nu sunt un actor care sa mai doreasca ceva, poate doar incerc sa pastrez o amintire frumoasa unor oameni alaturi de care a visat sau lucrat aproape un deceniu, dintr-o viata si-aşa prea scurta. Ma uit cu intelegere deja, cu compasiune, cu un sentiment al neputintei. M-am descarcat in fata propriei mele constiinte, eu macar am incercat si poate, inconstient, incerc si acum sa mai cred ca schimbarea in bine este posibila. Nu pot dormi, scriu … cu o infinita tristete.

PSD – subiect colectiv. Ce spuneti de politician - adjectiv ?
Miron Mitrea a gandit electoral la mesajul de pe bannere: PSD la putere. A crezut o clipa ca oamenii vor tresari si o sa-l asculte, sau se va declansa in ei o umbra de orgoliu sau onoare. Dar puterea a fost monopolizata de unii din cei aflati la virful partidului. Geoana conduce Senatul, Hrebenciuc este cel mai tare din Camera Deputatilor. Conducerea PSD a fost la putere cu liberalii, ei au facut targul cu PDL, ei i-au scos afara pe pesedisti din administratie, vrand sa ia toata puterea, tot ei sunt si acum la putere, in diferite variate de intelegeri cu ministrii din actualul guvern sau cu administratiile locale. Pesedismul nu mai este la putere nici macar in PSD, iar sanse sa vina la putere sunt foarte putine. Are dreptate Cristian Tudor Popescu, nu stim cine va castiga la viitorul Congres dar, sigur, PSD va pierde. Va pierde pentru ca este subiect colectiv.

Un subiect colectiv este tratat ca si ogorul CAP ului. Este al tuturor, dar nimeni nu este proprietar, nimeni nu este responsabil. PSD este bun pentru ca sa fie subiect de discursuri, insa nu are drept de existenta intre preocuparile pesedistului de la varful piramidei. Poate sa fie un vehicul care te duce pana la o functie, sau OZN ul acela despre care vorbeste insufletit Ion Iliescu, o data la patru ani, insa este greu de perceput ca subiect al existentei noastre, viu ca un prieten caruia ii esti dator, sau prezent ca un patron care ti-a dat o misiune si un salar pentru ca trebuie sa faceti ceva pentru ceilalti. Partidul fanion al stangii este iubit poate de unii oameni in varsta care se uita la el cu speranta unei vieti mai bune sau de unii tineri care cred ca o lume mai dreapta se poate construi prin vointa noastra, dar cei initiati déjà, cred ca sunt mai putin sensibili la acest subiect, prea colectiv ca sa poata fi privatizabil.

Daca cineva critica o actiune politica sau un personaj, aceasta face rau partidului, se spune mereu, dar nu stim exact in ce fel face rau. Adica imaginea solidaritatii si unitatii de monolit in jurul ticalosiei, prostiei sau a unui personaj indoielnic, acestea fac oare imagine pozitiva?

Ma uitam la masa prezidiului si cautam sa vad lucruri care s-au schimbat in ultimii 10 ani. Cautam evolutia, vreo scanteie de speranta. Am descoperit in schimb niste regularitati. Si in 2000, dar si in 2010, subiectul principal al discursului era o cauza externa, un dusman identificabil, dictator, oligarh, un monstru politic ca cateva capete: atunci CDR, acum PDL. Atunci Emil Constantinescu, acum Basescu. O schema explicativa simpla care elimina capitalismul din joc, elimina greselile de conducere, nu spune ceea ce trebuie facut, nu spune ca stanga s-a resemnat sa fie doar asistenta medicala a unui capitalism romanesc improvizat si hibrid.

Discurs care doar cauta sa construiasca o explicatie in care noi nu suntem vinovati si niste dusmani perfecti, care sunt uitati doar dupa ce venim noi la putere. Ma uitam la doi dintre candidati batuti de Traian Basescu in ultimii zece ani, doi candidati care au pierdut dupa ce s-au gandit sa-si aranjeze, prematur, poza invingatorului. S-au pus pe treaba si, inainte de ultima batalie, au facut epurari in conducere, eliminand oameni care ar fi putut folosi in lupta, sau macar la aprovizionarea din spatele frontului. Adrian Nastase, indiscutabil un lider remarcabil, a convins BPN sa se desfiinteze (sau autosuspende), l-a lasat pe Rus sa plece la Cluj, iar Cozmanca i-a aranjat impotriva PSD Cluj o coalitie intre Alianta DA si PRM care l-a ajutat sa piarda. Geoana, incepuse cu entuziasm o miscare de democratizare, dar pe parcurs nu a scapat de acest model: inainte de bataliile finale a scapat de Adrian Nastase, Rus si ceilalti de la Cluj, de Tanasescu si de Severin etc.

Imi inchipui ce discutie as putea avea cu vreunul din fostii mei sefi.

ANGHELACHE
(spre CRISTI)
Cauta la conştiinta.

CRISTI
(cauta in dictionar)
CONŞTIINta: Conştiinta: Sentiment, intuitie pe care fiinta umana o are despre propria existenta...

ANGHELACHE
Mai rar. Mai rar, sa şi intelegi.

CRISTI
... cunoaştere intuitiva sau reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. Faptul de a‐şi da seama, intelegere. Conştiinta sociala... ansamblu de idei, conceptii, cunoştinte, mentalitati ale unei colectivitati umane, care reflecta conditiile de existenta ale acesteia, precum şi psihologia sociala a oamenilor. Conştiinta de clasa... Citesc in continuare?

ANGHELACHE
Da.

CRISTI
Parte a conştiintei sociale care reflecta existenta sociala a unei clase determinate (in opozitie cu existenta, materia), gandire, spirit.

Sentiment al responsabilitatii morale fata de propria conduita. Caz sau proces de conştiinta = dificultatea de a hotari intr‐o problema morala greu de rezolvat. Mustrare de conştiinta = remuşcare, regret, a fi cu conştiinta impacata sau a nu avea nimic pe conştiinta = a fi convins ca nu a savarşit nimic impotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fara conştiinta = a fi lipsit de scrupule. Cu mana pe conştiinta = cu toata sinceritatea. Libertate de conştiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filosofica etc... din franceza: conscience, latina: conscientia.

ANGHELACHE
Aşa... NELU, citeşte acum definitia lui CRISTI.


Restul exercitiului il putem face ca si tema pentru acasa.

Indignarea ritualica a lui Ion Iliescu.
Iliescu a avut un discurs bun, spun multi din cei care s-au uitat la TV sau au fost prezenti. Da, batranul a spus aceleasi lucruri care le-am auzit in ultimii 10 ani, cand a ridicat de fiecare data in picioare Consiliul National. Incerc sa sintetizez fara a deforma:

o Suntem un partid mare care avem vocatia conducerii statului;
o Ne-am ratacit insa de valorile stangii, afisam ostentativ averile, facem spectacole americane, umblam in jeepuri cu girofar;
o Avem prea multi sefi, nu avem nevoie de democratiei interna (ce vicepresedinti zonali,) zona principala este Bucurestiul sau Kisellef ori Atena. De aici va putem spune care sunt adevaratele probleme iar camarazii veniti la Congres vor putea spune cat sunt de acord cu ele;
o NU este nevoie de competitive, nici de programe alternative, acestea fac rau partidului, stabilim noi, aici, ce vor vota cei care vin la Congres;
o Nu am nevoie de onoruri, nici de functii, eu ma justific prin altceva pentru respectul oamenilor, pot renunta oricand etc etc.
o De fiecare data, Iliescu, Domnu Iliescu, aduce ca argument scrisoare vreunui pensionar sau pensionara, ca sa fie sigur ca a fixat audientei sensibile o lacrima de geana.

Esti tradatorul cel mai abject daca observi ca si capitalismul de cumetrie si indepartarea de ideal s-aa facut sub atenta obladuire a Domnului Ion Iliescu. A fugarit pe cineva pentru coruptie? Nu, poate inafara lui Adrian Nastase, pe care l-a stampilat ca atare prin colaboratorul lui Ioan Talpes. Un rauvoitor ca mine poate observa ca Iliescu nu a refuzat nicio functie, nici macar transformare functie de Presedinte de Onoare in prezenta executiva la toate sedintele. La functii spune mereu ca poate renuta oricand, dar niciodata nu a spus renut, de azi incolo nu mai vreau. L-am vazut de multe ori plecand spre usa si spunand ca ar putea sa ne paraseasca, dar totdeauna au sarit unii sa-l aduca inapoi, iar odata cand nu a fost nimeni interesat sa-l opreasca s-a intors singur peste vreo ora.

Dupa acesta indignare simbolica, lumea se ridica in picioare si aplauda la comanda si totul revine la normal. Oamenii din sala s-au obisnuit, isi trag cu ochiul, il lauda pe moşu pentru vitalitate, se bucura ca mai au acest apostol printre ei. Sunt fericiti, in schimb, pentru ca stiu ca nu vor fi pusi niciodata, de catre nimeni, sa faca ceea ce a zis Iliescu. Inteleg ca este o indignare ritualica, ca si cele de pe vremea PCR, de la orele de invatamant politic. Unul borborosea niste cuvinte din Scanteia si apoi toti plecau la bere fericiti ca au scapat din productie cateva ore. Am observat de mai multe ori acest gen de solidaritate cu discursul tintit iliescian, discurs pe care si Nastase l-a acuzat voalat de excesiva marketizare.

Nu lasa nici o urma nici macar pe discursul lui Iliescu din sedinta care urmeaza. Dar studiere reactiei delegatilor este o experienta fantastica, poti vedea o dedublare exemplara. La un Consiliu National de dinainte de a pierde Iliescu, el a spus acelasi lucru si a fost aplaudat in picioare, apoi 70% din delgati l-au votat pe Geoana, la fel in 2006 cand Iliescu l-a sustinut pe Oprescu. Culmea dedublarii am observat-o la Consiliul National de dupa Congesul din 2005, dupa ce Ion Iliescu a pierdut. Acel Consiliu National era trist, se simtea vinovat de paricid, suferea pur si simplu. Oamneii nu se uitau unii la altii, unii se adunau sa vorbeasca in soapta pe dupa perdelele si coloanele Palatului Parlamentului, altii il strangeau pe Iliescu in brate, desi el se impotrivea (“fara efuziuni, tovarasi, asa este lupta – dura”).

Lumea se uita la Geoana, la mine sau la Rus ca la niste criminali, autorii unui paricid groaznic. Parca ei nu ar fi fost acolo, parca incercau sa se absolve de o vina ancestrala, o crima pe care au comis-o altii. Asta m-a facut sa ma intreb cine sunt cei de la Consiliul National, multi imi pareau neconoscuti si atunci am aflat ca Vanghelie adusese vreo 200 de oameni platiti si un alt judet inca vreo 100 fusesera adusi doar pentru atmosfera. Dar dincolo de smecherii organizatorice, Consiliul National este o adunare diferita de tot ce am vazut vreodata ca si comportamnent de multime.

E adevarat, Iliescu este privit cu cinism ca o resursa, este tratat nu ca o relicva, imi cer scuze, ci ca şi sfintele moaste. Oamenii se bucura cind aud melodia lui Iliescu, este un semn ca nu s-a schimbat nimic, ca mediul este previzibil. Daca l-ar respecta cu adevarat pe Iliescu, de ce nu incearca sa participe la o reforma veritabila care sa transforme PSD intr-un partid de stanga modern. Oare nu asta vrea Domnu Iliescu? Sa simta ei, adulatorii, cel mai bine ce vrea sefu, adica nimic?

Imaginea sau temele?
O resursa importanta este si Vanghelie. Nu am crezut vreodata ca o sa-l vad pe Adrian Nastase facand un gest atat de discordant cu credinta lui, decat in cazul lui Ion Iliescu, unde adularea este deja un ritual colectiv. E adevarat, banii nu au miros, poate ca nici voturile nu put, dar limitele demnitatii unui politician nu sunt de guma, domnule Preşedinte.

Problema Vanghelie este una reala, care atinge o problema de fond a politicii romanesti: Propaganda bazata pe imagine nu rezista mult, efectul ei dispare dupa cateva ore, cum spune Dick Morris. Toata lumea, inclusiv Mitrea in discursul sau, spune ca Vanghelie este perfect in conducerea PSD, dar nu este bun sa apara la televizor. Despre el se spune ca “Nu da bine”, nu faptul ca un om cu o asemenea cultura sau moralitate nu poate conduce organizatia partidului din capitala tarii. De ce? Nu pentru ca nu stie vorbi briliant, ci pentru ca va aduce si accepta in partid doar oameni ca el, pe care-i poate conduce, care-i vor recunoaste autoritatea. O vreme a cumparat profesori cu vanghelioane, dar cand acestea s-au terminat... .

Specialistii in branding politic demostreaza, in ultimii ani, ca este amagitor sa te gandesti doar la imagine si sa actionezi doar din aceasta perspectiva. Psihologii demostreaza ca temele care au legatura cu viata si ingrijorarile oamenilor sunt cele care produc efecte pe termen lumediu si lung, efecte durabile. Temele se trasforma in adjective si epitete de mare forta expresiva, devin apoi etichete pe un candidat sau un partid, etichete care mobilizeaza mai bine decat excesiva preocupare doar pentru imagine. E adevarat, unele personaje politice au cifre de incredere si notorietate fara sa fi facut mare lucru, doar pentru ca au fost mereu la televizor unde au vorbit decent, oportunist, au privit cu ochi albastri in camera … Dar la prima incercare politica in care nu se pot ridica la nivelul asteptarilor publicului, imaginea lor se disipeaza ca un fum.

Razboinicii razei violete
Din pacate, este greu sa castigi o batalie cand multi dintre razboinici sunt paralizati de frica. Batalia pentru interne de la inceputul guvernarii cu pedelistii a aratat cel mai bine ca batalia politica va fi foarte complicata. Cine-i crede pe cei doldora in dosare penale (cu sau fara de NUP-uri) ca sunt independenti si mari luptatori pentru partid si se lupta cu tradatorii care au vandut partidul lui Basescu. Este o explicatie pentru prosti.

Cei aflati la mana justitiei noastre sau DNA nu sunt deloc independenti in actiunea lor politica, negociaza cu puterea, direct sau indirect, se baga in seama sa isi amane procesele, il ataca pe Basescu sau pe altii de la putere poate si pentru ca nu au ajuns la o intelegere. Am vazut primari speriati cand a fost condamnat pedelistul de la Slatina, vedem si primari–clovni care se vopsesc in toate culorile, se imbraca de carnaval doar pentru a masca frunzele morcovului imens care le-a crescut in dos.

Daca o sa mai vadem multi razboinici ai luminii violete ca se bat cu pumnii in piept, ca Mitrea sau Diaconescu sunt oamenii lui Basescu, atunci poate unii vor putea prezenta intr-o zi si niste studii de caz sau best practices, cum spun pretentioşii, cu adevaratii colaborationisti. Trebuie sa ne uitam doar la alocatiile bugetare spre pesedistii din judete sau in tabloul electoral cu rezultatele lui Traian Basescu in turul II, pe judete si localitati.

In lupta cu PDL nu vor avea succes cei care se indigneaza la comanda si zbiara ca PDL a impartit tara in feude. Acest lucru este adevarat, dar ei nu sunt credibili pentru ca, doar cu cateva luni in urma, participasera ei insisi la impartirea alaturi de cei de la PD-L, condusi si atunci tot de dictatorul Traian Basescu. Am luat si noi, pesedistii, halci din administratie si din tara. Inteleg, asa se face in politica noastra, dar este acesta cel mai credibil argument?

In lupta cu PDL va castiga doar o stanga credibila, cu oameni care vor arata competenta, fermitate si care vor veni cu un proiect de solidaritate cu cei amarati, cu un partid care le va arata oamenilor viitorul, nu unul care se uita mereu peste umar, spre un trecut mai apropiat sau mai indepartat. PDL si Traian Basescu pot fi trecuti in planul second al politicii doar schimband modul de a face politica, aducand oameni credibili, reconstruind stanga, nu facand spume la gura.

Oamenii vor cauta in politica personalitati veritabile, nu cópii, oameni curajosi care isi asuma responsabilitatea de a spune lucruri neplacute si adevaruri ocolote, nu caratori de geanta umili care se ascund dupa cuvinte si nu au curajul sa spuna:

EU vreau acest lucru! Vreau sa ma votati pe mine! Imi doresc acest post si raspund personal pentru ceea ce fac! Nu ma ascund dupa partid, nici dupa declaratii de sustinere, consider ca nu sunt mort si, fiind viu, vreau sa va conduc spre urmastoarea statie a istoriei. Cred ca sunt cel mai bun pentru asta si nu mi-e rusine s-o spun sau s-o demonstrez! Mi-ar placea sa aud asta, nu scheunat de cihuahua si nici marait de doberman, carat in lesa de cineva!

Vasile Dancu