Puneţi mâna pe bani, altceva nu mai contează!

Ungaria a fost arsă urât, tocmai când forintul dădea semne de revenire. Dincolo de cifre, trecerea la acel rating mizerabil are o poveste cât se poate de simplă.

Ungurii nu au acceptat, în negocierile cu FMI, să renunţe la o bună parte din independenţa Băncii lor Centrale, preferând, cu alte cuvinte, să-şi controleze singuri moneda şi să-şi stabilească, pe de altă parte, aşa cum cred priorităţile economice.

De bun simţ, nu? Ei bine, în noua ordine mondială, nu merge. E sfidare. Când oamenii Fondului s-au ridicat de la masă, Fitch, agenţia ce împreună cu Standard&Poor's şi Moody's joacă rolul Inchiziţiei pe teren economic, a reacţionat imediat. Şi sec: Ungaria egal junk, adică gunoi.

Contează ce spune Fitch? Şi cine o mai fi şi asta? În Ajunul Crăciunului din 1913, când lumea îşi împărţise deja sferele de influenţă şi se pregătea de primul mare război, un anume John K. Fitch punea bazele agenţiei, la New York. Vreme de un secol s-a ocupat de, să le zicem aşa, calcule economice, punând verdicte cu valoare de teoreme, influenţa sa, deşi oarecum mai mică decât celorlalte două agenţii de rating, fiind enormă. Şi în bună măsură ocultă.

Fitch are un al doilea sediu la Londra, în Anglia, ţara mai mică decât România ce a supravieţuit ca influenţă, dar şi economic după secătuirea resurselor adunate ca imperiu, printr-o apropiere cvasitotală de SUA. Vechia colonie a dictat în ţara reginei şi va dicta în continuare. Pentru că, dacă nu, o va face Germania. Sau vechea rivală, Franţa. Anglia rezistă ca mare putere datorită celebrului City, cel mai mare centru financiar al lumii, alături de New York.

Aici se dau verdicte şi tot aici economiile din cele mai diverse zone ale lumii intră la malaxor. Ungaria a fost trecută la junk, dar Financial Times – cea mai influentă publicaţie de profil din lume, cu sediul, fireşte, la Londra – a lăudat România. Pe blogurile sale, dar tot Financial Times se cheamă. Bun, de ce suntem noi atât de grozavi? În esenţa pentru că am operat pe dobânzi aşa cum trebuia, din punctul de vedere al marii finanţe, fireşte. Dar mai ales pentru că avem o relaţie bună cu FMI. Ei bine, asta se subliniază tare şi apăsat!

Germania a încercat, împreună cu Franţa, să-şi impună voinţa într-o Europă aproape îngenunchată de criză. Merkel şi Sarkozy au vorbit despre rigoare şi despre nevoia de a strânge cureaua. În ultimele săptămâni, însă, cei doi nu am mai fost la fel de activi. Şi nu pentru că au fost Sărbători. Standard&Poor's a anunţat că Germania şi Franţa riscă o scădere a ratingului imediat după ce liderii aceştor ţări au cerut, ca şi Ungaria, independenţă. Ei vorbeau de independenţă totală pe zona euro, adică de uniune fiscală, cu reguli stricte şi sancţiuni automate! Cele două, în special Germania, se află sub monitorizare. Scăderea comenzilor pentru industrie, ceea ce a implicat o creştere lunară în noimebrie de 4,8 la sută, faţă de 5,2 la sută, a fost interpretată în City ca un semnal că „ne îndreptăm spre o înrăutăţire puternică şi în Germania”.

Grecia, Italia, Spania, Portugalia. Acum Ungaria. Urmează, după cum arată semnalele, Germania. Uniunea are mari probleme, dar marile finanţe sunt gata să preia frâiele.

Dacă marile puteri nu fac faţă, cum se va descurca România? Ca întotdeauna, jucăm cum ne cântă stăpânii. Capul plecat, sabia nu-l taie. Oricum, parcă nici nu e cale de întors. Vremea naţiunilor independente pare să apună. Niciodată lumea n-a fost mai uşor de cumpărat cu arginţi.

Dan Brie