De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
În ultimele 24 de ore vremea a fost rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul a fost temporar noros ziua şi mai mult degajat noaptea. Vântul a suflat în general slab, dar în zona montană înaltă a prezentat intensificări de până la 144 km/h, la Iezer. Stratul de zăpadă măsura, aseară, 63 cm, la Firiza-Lac.
Termometrele indică acum: -26 grade Celsius la Târgu Lăpuş, -25 grade la Copalnic, -24 grade la Petrova, -20 grade la Borşa, -19 grade la Vişeu de Sus, Leordina, Cavnic şi Fereşti, -18 grade la Iezer, -17 grade la Sighetu Marmaţiei, -16 grade la Ocna Şugatag, Călineşti, Văleni şi Bârsana, -15 grade la Dragomireşti, -14 grade în Baia Mare, respectiv -13 grade Celsius la Săpânţa.
Potrivit meteorologilor, vremea va fi şi astăzi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab, până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -9 şi -6 grade Celsius, iar cele minime între -17 şi -12 grade, izolat mai coborâte în depresiuni, până la -20 grade Celsius. Meteorologii au avertizat faptul că în cursul nopţii de 8-9 februarie, temperatura aerului va putea să scadă, în Maramureş, sub -20 grade Celsius.
Comitetul judeţean de iarnă recomandă locuitorilor să nu expună la frig şi să evite şederea îndelungată afară. Dacă sunt nevoiţi să o facă atunci trebuie să se îmbrace adecvat şi să nu iasă din casă fără mănuşi, căciula, fular şi şosete groase (din bumbac sau lână). Încălţămintea trebuie să aibă talpa groasă şi să fie bine căptuşită.
T.P.
Foto © sxc.hu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.