Cauta RSS Feed Schimba judetul

AMENZI: Deseurile rurale, o bomba cu ceas pentru Maramures

Eveniment 07 Mai 2009 - 15:18 - Vizualizari: 665
AMENZI: Deseurile rurale, o bomba cu ceas pentru Maramures

Problema deseurilor rurale risca sa aduca Romaniei si implicit Maramuresului amenzi de 200.000 de euro pe zi din partea Uniunii Europene. Pentru a nu declansa procedura de infringement, 68 de depozite de desuri menajere de pe intreg teritoriul judetului trebuie inchise pana la data de 16 iulie. Usor de zis, greu de facut, mai ales ca banii pentru astfel de actiuni lipsesc cu desavarsire din vistiriile primariilor vizate.


Garda de Mediu Maramures s-a pus pe controale si a descoperit ca pe langa cele 70 de depozite cunoscute in judet mai functioneaza alte sase (doua la Ulmeni si cate unul la Repedea, Ruscova, Cernesti si Coroieni). In total este vorba despre 68 de depozite comunale si alte 8 care au apartinut unor foste comune transformate in orase si care acum tin de mediul urban. Dintre acestea, 54 sunt inca functionale, 21 au fost inchise si doar unul singur reabilitat.


Conform HG 349/2005, toti reprezentantii unitatilor administrative au obligatia de a inchide depozitele rurale pana la mijlocul lunii iulie, dar din pacate primariilor se lipsesc fondurile necesare unor astfel de lucrari.


“Primarii nu detin banii necesari inchiderii depozitelor, astfel incat este necesara interventia Consiliului Judetean (CJ) in acest sens”, a precizat comisarul sef al Garzii de Mediu Maramures, Calin Crisan (vezi VIDEO 1). La randul sau, vicepresedintele CJ Calin Matei a atras atentia ca fondurile de cofinantare ale institutiei pe care o conduce sunt limitate si ca exista prioritati deja stabilite. Cu alte cuvinte este mai mult ca sigur ca CJ nu va gasi suficiente resurse pentru toate primariile care detin gropi de gunoi.


Pana la data de 15 mai toti primarii trebuie sa trimita CJ o adresa in care sa specifice modalitatea de colectare, trasnport si depozitare la care vor apela dupa data de 16 iulie, astfel incat gestiunea deseurilor sa nu devina o problema fara solutii la nivelul judetului, odata cu inchiderea actualelor gropi de gunoi. Vor mai ramane deschise doar sase astfel de depozite, respectiv cele din Baia Mare (pana in 2017), Sighetu Marmatiei (2012), Viseu (2014), Borsa (2019), Targu Lapus (2012) si Seini (2010).


“Primarii vor trebui sa incheie contracte cu firme autorizate in gestiunea deseurilor. La ora actuala in judet sunt doar 5-6 astfel de societati si ar putea exista o tendita de a forta mana autoritatilor locale pentru semnarea unor contracte, pe sume pe care nu le vor putea suporta cetatenii. Pana la urma ei sunt cei ce trebuie sa plateasca astfel de lucrari. Exista insa si consilii locale ce au servicii proprii de colectare si transport a deseurilor. Din pacate insa ele nu sunt autorizate, astfel ca trebuie sa se ia o hotarare – sau aceste servicii vor fi autorizate, sau se va renunta la ele”, a precizat la randul sau directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Maramures, Viorel Iancu (vezi VIDEO 2).


Maramuresul a intrat in criza iar autoritatile trebuie sa ia masuri urgente pentru a evita amenzile Uniunii Europene. S-a gasit o solutie de compromis. Pentru inceput se intentioneaza nu inchiderea acestor depozite care ar insemna totodata si ecologizarea lor, ci doar stoparea activitatii. Cu alte cuvinte, gropile de gunoi vor ramane, atata doar ca deseurile nu vor mai fi depozitate in aceste locuri. Greu de spus insa cine va monitoriza situatia. In cazul unei ecologizari ar fi simplu, zona ar deveni curata ca-n palma si orice gunoi aruncat ar sari in ochi. In cazul de fata insa, la miile de tone, unde se vor mai vedea cateva sute de kilograme de gunoi aruncat din masinile uneia sau alteia dintre primarii...


Tania Purcaru

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.