De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) reafirma obligativitatea respectarii Bunelor Conditii Agricole si de Mediu (GAEC) de catre fermierii care au depus cereri de plata pentru schemele de sprijin financiar pe suprafata.
Conform Agentiei, in prezent, este in derulare controlul la fata locului cu privire la respectarea GAEC 1 - “pe timpul iernii, terenul arabil trebuie sa fie acoperit cu culturi de toamna si sa ramana nelucrat dupa recoltare pe cel putin 20% din suprafata arabila totala a fermei”.
La finalul controalelor regulamentare urmeaza sa fie intocmite rapoartele de control si emitere a deciziilor de sanctionare sau de plata integrala a sumelor, potrivit legii. In functie de amploarea, gravitatea, persistenta si repetarea neconformitatilor constatate, la suma totala ramasa de plata, se aplica reduceri.
Potrivit APIA, in cazul neconformitatilor cauzate de neglijenta, reducerea sumei de plata se face in baza unui coeficient ce variaza de la 1 la 5 procente din suma totala la care este indreptatit fermierul, pentru fiecare conditie nerespectata, in cazul in care nu sunt aplicate reduceri pentru alte motive. In cazul repetarii neregulilor, in functie de situatie, coeficientul de mai sus poate fi multiplicat cu trei, iar reducerea maxima nu va depasi 15 la suta din suma totala calculata fara penalitati, daca fermierului nu i-au fost calculate si alte sanctiuni.
Pentru nerespectarea intentionata, coeficientul este de 20 la suta din totalul sumei, daca fermierului nu i-au fost calculate alte sanctiuni. Totusi, APIA poate, pe baza evaluarii din raportul de control, in concordanta cu Articolul 48 (1) (c) din Regulamentul CE nr.796/2004, sa decida cresterea procentului de penalizare pana la 100 la suta din suma totala acolo unde este cazul.
Gina Stanciu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.