De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
33 de televizoare tip LCD pentru care transportatorul a prezentat o factura fiscala falsa au fost descoperite de politistii de frontiera satmareni intr-o autoutilitara care a intrat in tara pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
Evenimentul a avut loc vineri (19 martie), in jurul orei 22.30, cand la vama s-a prezentat pentru a intra in tara Vasile Ioan P., in varsta de 43 de ani, din municipiul Baia Mare. Barbatul conducea o autoutilitara marca Mercedes Sprinter, inmatriculata in Maramures.
Cu ocazia formalitatilor vamale, la controlul de frontiera politistii de frontiera au descoperit in compartimentul de marfa al autovehiculului 33 de televizoare marca LG, model LED LCD 42SL9500, cu diagonala de 107 cm. Pentru marfa pe care o transporta, baimareanul a prezentat o factura emisa de o firma cu sediul in Paris, catre o societate comerciala din Bucuresti, in care erau inscrise 35 de televizoare LG 42SL9500. Existand suspiciuni cu privire la factura prezentata la control, oamenii legii au efectuat verificari la Oficiul National pentru Registrul Comertului, constatandu-se ca firma destinatara nu era inregistrata.
Conducatorul auto a declarat ca in data de 19 martie, s-a deplasat cu autoutilitara proprietate personala la magazinul Tesco din Mateszalka, Ungaria. Acolo a fost abordat de o persoană necunoscuta, care l-a rugat sa transporte televizoarele pana iîn municipiul Baia Mare, cetateanul respectiv motivand ca nu poate efectua aceasta calatorie fiindca masina i s-a defectat. Pentru transportul televizoarelor pana inMaramures, persoana respectiva i-a oferit lui Vasile Ioan P. suma de 50 euro.
In cauza au fost intocmite acte premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la fals material in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals iar televizoarele, in valoare de aproximativ 152.000 de lei, au fost ridicate pentru continuarea verificarilor.
T.P.
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.