De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului de Interne să dispună măsuri împotriva persoanelor care vor mai comite acte de violenţă în timpul protestelor, pentru elaborarea noului proiect de lege privind sănătatea urmând să aibă loc alte discuţii în coaliţie, conform Mediafax.
Traian Igaş, Ministrul de Interne a prezentat astăzi în şedinţa de luni a coaliţiei o informare completă privind protestele din ultimele zile, în special din municipiul Bucureşti, conţinând date privind persoanele rănite şi pagubele rezultate. "În urma discuţiilor s-a desprins ideea că aceste evenimente violente afectează inclusiv imaginea externă a ţării", au arătat sursele. Potrivit acestora, premierul Emil Boc i-a cerut ministrului de Interne să dispună măsuri împotriva persoanelor care vor mai comite acte de violenţă în timpul protestelor.
În privinţa noului proiect de lege privind sănătatea, liderii coaliţiei au convenit să continue discuţiile pentru elaborarea actului normativ.
Primarul Sorin Oprescu a mers, duminică noapte, la finalul protestului, pe străzile din centrul Capitalei, el declarând că distrugerile se întind pe şase kilometri, de la Piaţa Universităţii la Parcul Tineretului. Acesta a spus că protestatarii au ajuns la vandalizări, în Centrul Istoric fiind smulse pietre din pavaj. De asemenea, au fost smulse cabluri, fiind semnalate defecţiuni în zona Pieţei Unirii.
Oprescu a reluat apelul la calm, la înţelegere şi la comportament civic, susţinând că lucrurile pot fi rezolvate şi fără violenţă.
Şi la începutul protestului de duminică, primarul Sorin Oprescu a făcut un apel la calm, susţinând că organizatorii pot veni oricând la Primărie să ceară autorizaţie pentru acţiunile lor.
Totodată, reprezentanţii Jandarmeriei au făcut apel la calm, susţinând că violenţele înregistrate sâmbătă şi duminică în Bucureşti sunt regretabile.
Şi Transparency International România a condamnat violenţele, indiferent din ce parte au apărut în manifestările de stradă din Bucureşti şi a făcut apel la manifestanţi să se abţină de la orice acte violente, care trebuie evitate cu orice chip pentru a nu degenera.
Protestul din Piaţa Universităţii s-a încheiat duminică noapte, după aproape 12 ore.
Citynews.ro
Foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.