Cauta RSS Feed Schimba judetul

Guvern: Dialogul social si salarizarea dascalilor, aprobate

Eveniment 18 Aprilie 2011 - 16:34 - Vizualizari: 863
Guvern: Dialogul social si salarizarea dascalilor, aprobate

Guvernul a aprobat forma finala a proiectelor de Lege privind Dialogul Social si salarizarea cadrelor didactice. 

Executivul a aprobat, in sedinta de astazi, forma finala a proiectului de Lege privind Dialogul Social si a proiectului de lege privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, prin adoptarea unor amendamente propuse de parlamentari ai coalitiei guvernamentale.

„Astfel, Guvernul a adoptat 13 amendamente pe marginea proiectului de Lege privind Dialogul Social si sase amendamente pe marginea proiectului de Lege privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant. Cele doua proiecte de lege urmeaza sa fie trimise Parlamentului”, au mentionat cei de la Biroul de presa al Guvernului Romaniei. 

Primul-ministru Emil Boc va prezenta astazi la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului proiectele de Lege privind Dialogul Social si cel privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, in cadrul procedurii de angajare a raspunderii, potrivit articolului 114 din Constitutia Romaniei.

In total, concluzioneaza cei de la Guvern, parlamentarii au depus pe marginea proiectului de lege privind Dialogul Social 129 de amendamente (128 initiate de deputati si unul de senatori) si 15 amendamente la proiectul de lege privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant (14 propuse de deputati si unul de senatori).

 D.H.

foto:arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.