De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Interventie dificila a pompierilor la un nou incendiu de vegetatie uscata izbucnit pe raza satului Curtuiusu Mare, din comuna Valea Chioarului.
Focul, izbucnit duminica seara in jurul orei 21.00, in zona varfului Cornu Plesii, ameninta sa se extinda la padurea de pe dealurile din împrejurimi. Intr-o prima etapa, pompierii Garzii de Interventie Somcuta Mare au stins incendiul, putin inainte de ora 1:00, cu ajutorul localnicilor din Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta (SVSU).
Flacarile au izbucnit din nou ieri dimineata, dupa ora 11.00 intr-o zona invecinata. Nu mai putin de 40 de pompieri si 10 localnici de la ocolul silvic si SVSU Valea Chioarului sprijiniti si de o grupa de jandarmi au actionat timp de 6 ore pentru localizarea si lichidarea incendiului, in conditii dificile si teren extrem de greu. Drumul este impracticabil pentru autovehicule. Ca urmare, pentru a impiedica extinderea incendiului la padure, pompierii au udat buturugile cuprinse de flacari cu apa pe care au adus-o in bidoane de plastic pe o distanta de 3 kilometri.
Prin interventia lor prompta pompierii au reusit sa impiedice extinderea incendiului la coronamentul padurii de pin din apropiere, cu arbori in varsta de cateva zeci de ani. Flacarile au afectat doar vegetatia uscata de la sol, pe o suprafata de circa 15 hectare.
„Pentru ca traversam o perioada secetoasa, atragem atentia inca o data proprietarilor de terenuri si tuturor celor ce folosesc focul deschis, sa respecte toate masurile de siguranta care se impun, pentru a evita declansarea unor incendii care ar putea duce la insemnate pagube materiale”, se arata intr-un comunicat de presa al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Maramures.
Tania Purcaru
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.