Cauta RSS Feed Schimba judetul

JAF GUTAI: Ioan Ursut a fost mutat la Bucuresti

Eveniment 08 Februarie 2010 - 15:42 - Vizualizari: 715
JAF GUTAI: Ioan Ursut a fost mutat la Bucuresti

Maramureseanul Ioan Ursut, unul dintre cei doi suspecti arestati in cazul jafului istoric de pe Gutai, soldat cu disparitia a 4 milioane de lei, a ajuns la Bucuresti.


Suspectul a fost mutat din arestul Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures la finalul saptamanii trecute si a fost dus la Sectia de Cercetari Penale din cadrul politiei capitalei. Transferul a fost dispus de catre procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, avand in vedere ca investigatiile au fost preluate de catre autoritatile de la centru.


Ioan Ursut (51 de ani) si Massimo Loddo (34 de ani), cei doi suspecti in cazul ce a facut celebru Maramuresul, au fost arestati in seara zilei de 27 ianuarie. Barbatii au fost prinsi cu o zi inainte, in judetul Satu Mare, in timp ce urmareau o alta masina de valori, in zona localitatii satmarene Negresti Oas.


Jaful de pe Gutai a fost inregistrat in dimineata zilei de 15 septembrie 2009, cand o autospeciala ce transporta valori monetare a fost atacata de indivizi mascati si imbracati in echipament comando. Infractiunile pentru care sunt anchetati cei doi privesc lipsirea de libertate in mod ilegal, furtul calificat, talharia si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

 

Reamintim ca ambii barbati retinuti au antecedente penale si sunt considerati extrem de periculosi. Anchetatorii au precizat aseara ca au informatii, deocamdata neoficiale, de la autoritatile straine ca baimareanul Ioan Ursut, in varsta de 51 de ani, ar avea la activ patru evadari din inchisori strainel. El a insumat pana acum circa 20 de ani de condamnari, din care o parte pentru un omor in Italia si o tentativa de omor asupra unor politisti, in Suedia. Barbatul figureaza inclusiv pe wikipedia ca fiind unul dintre interlopii cu foarte multe evadari la activ. In privinta italianului, care are 33 de ani, se asteapta inca amanunte de la autoritatile din Peninsula


T.P.

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.