De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Meteorologii anunţă pentru ultima zi din 2011 o vreme cu valori termice apropiate de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei va ninge slab. Vântul va sufla slab, la moderat.
În zona înaltă de munte vântul va prezenta intensificări şi va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 3 grade Celsius, iar cele minime între -9 şi -4 grade Celsius.
Purtătorul de cuvânt al CJSU MM, Dan Bucă a ţinută să sublinieze că termometrele indică acum -10 grade Celsius la Iezer, -2 grade Celsius la Borşa, Târgu Lăpuş şi Cavnic, 0 grade Celsius în Baia Mare, la Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag, Săpânţa, Ardusat, Fereşti, Vişeu de Sus, Leordina şi Dragomireşti.
Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: - 9 grade Celsius la Iezer; -3 grade Celsius la Târgu Lăpuş, Copalnic şi în Pasul Gutâi, -2 grade Celsius la Borşa, Leordina, Dragomireşti, Vişeu de Sus, Văleni şi Ocna Şugatag, 0 grade Celsius la Petrova, Sighetu Marmaţiei şi Ardusat. -1 grad Celsius în Baia Mare şi Săpânţa.
În prima zi a anului nou, meteorologii au prognozat că vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă. Sunt semnalate căderi de precipitaţii mixte (ninsoare, lapoviţă şi ploaie), pe arii restrânse, îndeosebi în cursul nopţii. Izolat, vor fi condiţii favorabile formării poleiului. Vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 4 grade Celsius, iar cele minime între -3 şi 0 grade Celsius.
D.H.
foto:arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.