Cauta RSS Feed Schimba judetul

Mircea Dolha se intalneste azi cu Elena Udrea

Eveniment 27 Aprilie 2010 - 09:02 - Vizualizari: 505
Mircea Dolha se intalneste azi cu Elena Udrea

Actualul viceprimar cu atributii de primar interimar al Baii Mari, social-democratul Mircea Dolha spera ca ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea sa aiba timpul necesar pentru a-l primi astazi la Ministerul pe care-l conduce. “Blonda de la Cotroceni” va fi informata cu aceasta ocazie despre proiectele pe care Primaria Baia Mare are de gand sa le implementeze in viitorul mai mult sau mai putin indepartat, proiecte care au nevoie de fonduri substantiale, care pot veni si pe linie de minister.


Mircea Dolha se afla astazi la Bucuresti, dupa ce Primaria Baia Mare a fost invitata sa participe la un seminar international despre parteneriatul public-privat. Seminarul este organizat de catre Ambasada Marii Britanii in colaborare cu Uniunea Centrala pentru parteneriatul public-privat din cadrul Ministerului de Finante.


“Voi fi prezent eu si Dan Carpov si cred ca va fi de bun augur pentru proiectele pe care vrem sa le demaram in Baia Mare in colaborare cu sectorul privat. Deci acest PPP - parteneriat public-privat, trebuie sa inceapa si la Baia Mare, pentru ca avem multe initiative ce pot prinde contur si se pot implementa in acest cadru”, a punctat Dolha.


Unele dintre aceste proiecte, spune el, sunt cele care fac referire la parcarile inteligente, cele subterane si supraterane.


“Avem nevoie si de firme private si de investitori seriosi care sa vina, noi sa le putem da in parteneriat terenul iar dansii sa vina cu fondurile necesare pentru a putea avea la Baia Mare atat de necesarele parcari”, a aratat Dolha.


Si, daca tot se afla la Bucuresti, Mircea Dolha va avea o serie de discutii si cu cei din conducerea ANL-ului.


“In cazul in care discutiile se prelungesc si va fi necesara prezenta mea acolo voi ramane si maine, pentru ca avem niste probleme mari. Ni s-au refuzat fondurile pentru Horea 46B, blocul acela care trebuie modernizat, pentru Melodiei 4, dar in acelasi timp avem inca patru blocuri, dintre care doua care deja au trecut de primele doua etape de licitatie, pe bulevardul Republicii si Marasesti, pentru a incepe constructia lor efectiva”, a adugat Mircea Dolha.


Dragos Hojda

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.