De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Accidentele de circulatie sunt la ordinea zilei in Maramures. In cursul zilei de ieri, cele mai multe evenimente rutiere au avut ca vitime pietoni iar cauza a fost neatentia in trafic a conducatorilor auto.
Pe DC 80, in localitatea Remecioara, in cursul zilei de ieri au fost ranite trei persoane in urma unui accident in care au fost implicate doua mopede. Un adolescent de 16 ani din Remetea Chioarului a condus un moped si intr-o curba la stanga nu a redus viteza. Ca urmare a acestui fapt, spun reprezentantii Politiei, a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu un alt moped condus din sens opus de un adolescent in varsta de 15 ani din Baia Mare. In urma impactului, cei doi adolescenti si un pasager care se afla pe mopedul condus de baimarean au suferit vatamari corporale, fiind transportati la spital.
In Baia Mare, tot ieri, pe str. Vasile Lucaciu s-a produs un alt accident care l-a avut ca protagonist pe Gheorghe S., in varsta de 56 de ani din Baia Mare, care a condus un autoturism si la trecerea pentru pietoni de la intersectia cu str. Electrolizei l-a accidentat usor pe Liviu T. de 47 de ani din Cetatele, care s-a angajat in traversarea strazii in mod regulamentar. In urma impactului, barbatul din Cetatele a suferit leziuni usoare, insa a refuzat deplasarea la spital.
Si tot in Baia Mare, dar de data aceasta pe Bulevardul Bucuresti, a avut loc un alt accident tot pe trecerea de pietoni. Soferul, Marius M., de 45 de ani, din municipiu nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa regulamentar si l-a accidentat. Victima, Diana G., de 20 de ani din Baia Mare, a fost transportata la spital unde a ramas internata.
La Seini, pe strada Locul Targului s-a inregistrat un alt eveniment rutier. Ioan P. de 57 de ani din Seini a condus un tractor cu remorca pe strada amintita si in timp ce se afla in dreptul imobilului cu nr. 5, o fetita in varsta de 12 ani a incercat sa se catere pe platforma remorcii aflata in mers. Din cauza aceasta, copila s-a dezechilibrat si a cazut pe carosabil, accidentandu-se. In urma cazaturii suferite, fetita ranita a fost transportata la spital, unde a ramas internata sub supraveghere.
In toate aceste cazuri, spun politistii, se continua cercetarile si se vor dispune masuri conform legilor in vigoare.
D.H.
Foto (c) arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.