De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Primarii prezenţi joi, în a cincea zi a noului an, la Palatul Administrativ din Baia Mare nu s-au arătat deloc încântaţi de cifrele prezentate de Direcţia Finanţelor pentru anul în curs.
Alături de conducerea Consiliului Judeţean Maramureş, la întâlnirea ce a avut drep subiect bugetul pe anul 2012 au luat parte marea majoritate a primarilor din judeţ, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş.
„Bugetul pe 2012 este mai mic decât cel din 2011 la sumele de echilibrare cu 14%, la întreţinere drumuri comunale şi judeţene cu 35%, pentru persoane cu handicap cu 2%, la susţinere Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului cu 7% şi pentru produse lactate, respectiv miere şi fructe, cu 13%.
La asistenţii personali cu handicap avem un buget pe 2012 cu 10% mai mic decât în 2011. Aşa am primit bugetul pentru judeţul Maramureş. Sperăm într-o rectificare bugetară”, a declarat vicepreşedintele Emil Marinescu, pentru citynews.ro.
UPDATE: La consultarea petrecută la Palatul Administrativ din Baia Mare au participat cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, respectiv Călin Matei şi Emil Marinescu, subprefectul Gyongyike Bondi, dar şi şeful Finanţelor Maramureş, Teodor Lupuţiu.
Cifrele anunţate nu au fost deloc pe placul primarilor, care s-au arătat nemulţşumiţi că tăierea din buget nu este egală.
Ei susţin că sunt primării cu număr mic de locuitori şi suprafaţă care vor primi bani mai mulţi şi sunt primării cu mulţi locuitori care vor primi sume mai mici. Un exemplu de primar nemulţumit este cel al primarului din Ieud, care susţine că în cazul Primăriei Ieud tăierea este de 30% spre deosebire de vecinii din Şieu, care stau mai bine.
Vicepreşedintele Emil Marinescu a ţinut să sublinieze că în acest an pe partea de întreţinere drumuri suma alocată pentru 2012 este cu 35% mai mică, fiind de 7.900.000 lei.
Celălalt vicepreşedinte al CJ MM, Călin Matei a recunoscut şi a făcut public faptul că există în acest moment o discuţie la drumuri şi "s-ar putea ca la drumuri judeţene şi comunale în 2012 să nu putem aloca nimic în teritoriu.
Şi asta pentru că avem de făcut nişte corecţii la Baia Sprie-Bârsana, nişte datorii de 90 de miliarde, iar suma pentru întreţinere iarna este obligatorie. Şi cu 35% redus faţă de anul trecut este foarte dificil să ne încadrăm în absolut orice. Anul trecut am mai cârpit câte 100 sau 200 de milioane, dar acum trebuie văzut ce şi cum facem".
Concluzia a spus-o chiar unul dintre primari: "Schimbăm partidul şi poate primim mai mulţi bani".
Dragoş Hojda
foto:arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.