De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
50.000 de lei şi 10.000 de euro, şase ceasuri de lux mărcile Tissot şi Doxa, cinci carduri VISA, zeci de telefoane mobile şi conturi în lei şi euro pe numele lui Monica Apostu la o singură bancă, în valoare de 357.577 de lei. Sunt câteva din lucrurile inventariate de anchetatori cu ocazia percheziţiilor domiciliare.
Apostu ţinea banii „la prosop”
La dosarul de cercetare penală sunt zeci de planşe fotografice cu lucrurile găsite de anchetatori cu ocazia percheziţiilor. Printre ele, 50.000 de lei şi 10.000 de euro ascunşi sub un prosop.
Despre această sumă de bani, Monica Apostu a declarat anchetatorilor că suma în lei fusese scoasă de către ea din contul cabinetului de avocatură. „Suma de 50.000 de lei i-am scos din contul cabinetului de avocatură de unde am extras-o în numerar, cel mai probabil în cursul lunii noiembrie 2011, şi intenţionam să achit taxele către bugetul de stat. În ceea ce priveşte cei 10.000 de euro, nu ştiam că aceşti bani există şi nu cunosc provenienţa lor”, a mai spus Monica Apostu.
În vederea propirii conturilor soţilor Apostu s-a descoperit că numai la Banca Transilvania Monica Apostu avea patru conturi, care însumau 357.577 de lei şi 491 de euro.
Excursii de 5.300 de euro plătite de patronul Electrogrup
Soţii Apostu erau plecaţi aproape în fiecare sfârşit de săptămână în vacanţe luxoase. Procurorii DNA au arătat că majoritatea erau plătite de alţii.
Printre ei s-a aflat şi Simion Mureşan, patronul Electrogrup. În numai două luni, soţii Apostu au fost în trei vacanţe în străinătate pe banii acestuia. Astfel, în august 2011, Monica şi Sorin Apostu au petrecut un mini-sejur în Grecia, la vila Halkidiki, deţinută de altfel chiar de omul de afaceri clujean. În 16-17 august acelaşi Simion Mureşan a plătit o noapte de cazare la Hotelul Hilton din Bucureşti pentru Sorin Apostu.
CITEȘTE și
VEZI Ce a declarat directorul RATUC în "dosarul Apostu"
Director Carrefour: Apostu a promis că rezolvă contractele
Citește declarația care îl incriminează pe Călin Stoia
Cașcaval și lapte pentru autorizații de construcție
În septembrie 2011, soţii Apostu şi-au petrecut un weekend la Viena, biletele de avion, cazarea şi masa fiind plătite de acelaşi Simion Mureşan. În octombrie 2011 a venit rândul unui weekend la munte, tot în Austria. În sfârşit, în perioada 20-25 octombrie 2011 soţii Apostu, împreună cu copiii, şi-au petrecut un sejur în Dubai. Toate costurile au fost, din nou, suportate de Simion Mureşan.
Acesta deţine, alături de fratele său, societatea Electrogrup, cea care a câştigat cu Primăria Cluj-Napoca o importantă licitaţie privind supravegherea video în municipiu.
Ioana Oros
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.