De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Zboruri din Baia Mare spre nordul sau centrul Italiei ori Franţa. Conducerea Aeroportului Internaţional Baia Mare se află în discuţii avansate cu două companii aeriene în vederea stabilirii unor zboruri spre Italia sau Franţa.
Motivele pentru care directorul Mihai Pătraşcu aduce în discuţie o astfel de variantă sunt lesne de înţeles dacă este să ţinem cont de faptul că, spre exemplu, sunt foarte mulţi maramureşeni care lucrează în zona oraşului Milano şi care nu ar mai trebui să vină până la Cluj şi apoi la Baia Mare.
„Suntem acum în discuţii cu două companii aeriene. Cele mai interesante rute care cred eu că ar fi pentru maramureşeni ar fi undeva în nodul Italiei sau centrul Italiei, respectiv Milano sau Roma.
Acum se calculează ceea ce ar însemna costuri, preţuri sau condiţii de operare. Sigur că nu este bătur în cuie totul ca să pot spune că aşa este şi că vom avea aceste curse. Suntem în negocieri destul de avansate, dacă pot să spun aşa.
Urmează să avem şi reacţia pasagerilor pentru că ne gândim la ei în primul rând şi la ceea ce şi-ar putea ei permite să plătească şi cât de des ar circula pasagerii noştri. Ne gândim la maramureşenii care lucrează în zona Milano şi care nu sunt deloc puţini, să vedem cât de des ar veni acasă şi dacă sunt interesaţi de un astfel de zbor”, a declarat directorul Aerogării Baia Mare, Mihai Pătraşcu.
Acesta a mai arătat că există o mare comunitate de maramureşeni şi sătmăreni în zona Oaşului care lucrează în jurul capitalei Franţei, Paris şi „chiar ar fi interesaţi de astfel de zboruri. Pentru că sunt mulţi care vin săptămână de săptămână la Cluj sau la Târgu Mureş”.
„Şi ne-au sugerat că ar fi chiar foarte bine dacă am reuşi zboruri din acestea o dată sau de două ori pe săptămână, în weekend şi să se întoarcă undeva pe luni dimineaţă. Sigur că este foarte important să ne gândim la un program de genul acesta pentru că trebuie să avem în vedere şi ceea ce înseamnă zborurile de retur.
Adică îi aduci de acolo, dar cu ce pleacă avionul înapoi? Sunt multe aspecte pe care companiile aeriene le evaluează şi vom vedea ce va fi”, a concluzionat Pătraşcu.
Rămâne de văzut dacă aceste zboruri vor deveni realitate, pentru că totul se reduce la rentabilitate.
Dragoş Hojda
foto:arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.