Cauta RSS Feed Schimba judetul

Acolo unde criza n-a ajuns

International 27 Noiembrie 2011 - 17:32 - Vizualizari: 9998
Acolo unde criza n-a ajuns

 

În timp ce Europa se pregăteşte de o nouă recesiune economică, în Qatar şi Emiratele Arabe Unite (UAE) nimic nu tulbură seninul cerului, albastrul mării şi fineţea nisipului. Dimpotrivă: banii ţâşnesc din piatră seacă, iar economia duduie la cote nemaiatinse până acum. 

Anul trecut, Qatarul a avut cel mai mare produs intern brut pe cap de locuitor din lume, de 16,3%, ceea ce a dus la un surplus de peste 21 de miliarde de dolari la bugetul ţării, scrie o publicaţie locală, emirates24/7.com. Impulsionată de majorarea preţului petrolului, creşterea exporturilor de gaze naturale şi înmulţirea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, economia micuţului stat a crescut cu 20%, ceea ce reprezintă un alt record mondial.

Chiar dacă nu se apropie de aceste cifre, Emiratele Arabe Unite sunt şi ele pe val, cu o creştere economică de 3,6% în acest an şi de 5% pe următorii cinci ani. Economia Emiratelor nu a fost afectată de criză nici anul trecut, înregistrând o creştere de 2,1%. Peste jumătate din veniturile ţării sunt generate de capitală, Abu Dhabi, catalogat de revista „Forbes” ca cel mai bogat oraş din lume şi al doilea cel mai scump. Oraşul deţine 9% din rezervele mondiale de petrol şi 5% din cele de gaze naturale. Astfel că nu e de mirare că numărul pasagerilor care au aterizat în Abu Dhabi a crescut în ultimul an cu 30%.

Rezervele de temelie 

Ambele state au ajuns printre cele mai bogate din lume în pricipal din cauza exporturilor de resurse naturale: petrol şi gaze. Cu toate acestea amândouă încearcă să îşi mărească în perioada următoare bugetele ce nu provin din aceste afaceri cu aproximativ 20%. Qatar-ul s-a dezvoltat mai mult decât rapid în ultimii ani, datorită preţurilor ridicate ale petrolului şi exporturilor din ce în ce mai mari de gaze naturale – din acest punct de vedere Qatarul este pe locul trei în lume, cu o cotă de 14% din rezervele mondiale.

În 2008, venitul pe cap de locuitor ajunsese la 102.891 de dolari. Înainte să înceapă exploatarea resurselor naturale, la începutul anilor 1940, economia ţării era susţinută de perle şi pescuit. Însă totul s-a prăbuşit între 1920 şi 1930, când japonezii au dezvoltat crescătoriile de perle. Cu toate că resursele de gaze naturale şi energie asigură 85% din câştigurile realizate din export, politica economică actuală se bazează pe dezvoltarea sectoarelor care nu au legătură cu asta, în special turismul.

Cu un venit de 36.175 de dolari pe cap de locuitor, UAE a început în ultimii ani un proces intens de diversificare a economiei – în întregul stat există proiecte imobiliare în derulare de 350 de miliarde de dolari. În următorii 40-60 de ani, veniturile din aluminiu, oţel, fier şi textile le vor depăşite pe cele rezultate din exporturile de petrol şi gaze naturale. Guvernul s-a gândit şi mai departe de atât, turiştii fiind atraşi în UAE cu o serie de proiecte superluxoase. Este vorba de Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume; Aeroportul Internaţional din Dubai, care în momentul finalizării va fi cel mai luxos şi scump din lume; insulele artificiale pe care sunt proiectate cartiere rezidenţiale exclusive; Dubailand – un parc de distracţii de două ori cât Disney World: Centrul Sportiv Dubai care nu doar că va oferi case sportivilor din ţară, dar va ajuta ţara să organizeze o olimpiadă. 

Moneda turismului 

În Dubai se produc aproximativ 11.000 de metri cubi de petrol în fiecare zi, dar planurile de dezvoltare a regiunii au fost făcute cu gândul că în următorii 20 de ani, rezervele uriaşe care alimentează economia regiunii se vor termina. În acest moment Dubaiul exportă cel mai mult în India (de 5,8 miliarde de dolari) acesta fiind şi cel mai mare partener de export-import, Elveţia (2,3 miliarde de dolari) şi Arabia Saudită (0,5 miliarde de dolari).

În momentul în care s-a decis susţinerea economiei şi din altceva decât petrol şi gaze naturale, valorea caselor şi proprietăţilor a crescut simţitor în Dubai, pentru ca apoi să se prăbuşească cu până la 64%. Acum, un apartament cu trei camere şi o suprafaţă de 146 de metri pătraţi situat la etajul 29 într-un centru rezidenţial modern numit Dubai Marina se vinde la 329.000 de euro. În Doha, capitala Quatarului, preţurile sunt uşor mai ridicate: un apartament de trei camere, trei băi şi o suprafaţă de 136 de metri pătraţi situat într-una dintre cele mai selecte zone, The Piazza costă 384.000 de euro. Complexul include 14 clădiri de patru etaje, fiecare cu portar, lift, grădină şi SPA.

În 2007 Dubaiul era pe locul opt în topul celor mai vizitate oraşe din lume şi se preconizează că până în 2015 numărul anual de turişti va creşte la 15 milioane. Tocmai pentru a-i menţine pe turişti interesaţi, Dubaiul s-a autointitulat “capitala cumpărăturilor din Orientul Mijlociu”, având peste 70 de centre comerciale, inclusiv Dubai Mall – cel mai mare mall din lume, cu nu mai puţin de 1.200 de magazine şi 14.000 de locuri de parcare.

O vacanţă de Revelion în Dubai cu plecare pe 30 decembrie, la Hotel Hilton de cinci stele costa pentru două persone cu transport din Bucureşti 4.954 de euro. Un sejur de 7 zile în Doha, la un hotel de şase stele costă 1.015 euro de persoană, dar fără transport. La acest preţ se adăugă şi biletul de avion cu plecare din Bucureşti care costă 600 de euro de persoană.

Quatarul fotbalului

Pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2022 s-au “bătut” Australia, Japonia, Statele Unite, Coreea de Sud şi Qatar. Spre surprinderea tuturor, câştigătoarea a fost Qatar, aceasta fiind cea mai mică ţară care a găzdui vreodată un astfel de eveniment şi care în acest moment are doar două stadioane acreditate, ca România. Este vorba de Al Rayyan, situat la 20 de km de Doha, care va intra într-un amplu proces de modernizare ce îi va aduce încă un inel, pentru a ajunge la 44.740 de locuri.

Al doilea e Al Gharafa care va ajunge tot la o capacitate de 44.740 în urma lucrărilor de reabilitare. Acesta va fi acoperit, la exterior, în culorile tuturor ţărilor ce vor participa la Campionatul Mondial din 2022 în semn de prietenie. Cele 12 stadioane care urmează să fie construite, însă, vor revoluţiona lumea fotbalului. Unul dintre cele mai spectaculoase dintre ele – Doha Port, va fi construit aproape în întregime pe apă, iar spectatorii vor ajunge în tribune cu ajutorul bărcilor.

Cu o capacitate de 45.120 de locuri, Al-Shamal va încerca să imite forma unui tradiţional cort de pescuit, fiind situat în nordul Qatar-ului. Cel puţin la fel de deosebit va fi şi stadionul Al-Khor situat în nord-estul ţării ce va avea forma unei scoici. Cu o capacitate de 45.330 de locuri, acesta va avea şi un acoperiş retractabil pentru a menţine o temperatură constantă la interior.

Una dintre cele mai mari probleme ale Qatar-ului este căldura. În lunile de vară, atunci când ar urma să aibă loc Campionatele Mondiale de Fotbal, temperaturile variază între 40 şi 45 de grade. Şeicul Hamad bin Khalifa Al-Thani, preşedinte al Asociaţiei de Fotbal din Qatar, a promis că în interiorul tuturor stadioanelor nu va fi o temperatură mai mare de 27 de grade. Fiind absolut clar că un stat precum Qatar-ul nu are nevoie de atât de multe stadioane odată ce campionatul se încheie, şeicul a anunţat că acestea vor fi dezmembrate şi trimise în ţările care nu au puterea financiară de a construi o arenă. 

Boeing versus Airbus 

Puterea financiară a celor două state se vede şi în lucrurile pe care cheltuie bani acum, când toată lumea e în criză. Compania aeriană a UAE, Emirates şi Qatar Airways au făcut comenzi legendare. Şi nu doar pentru că nimeni altcineva nu are bani pentru expansiune în acest moment. În 2010 nu mai puţin de trei companii aeriene au falimentat: Japan Airlines, cea mai mare companie din Japonia, inaugurată în 1951; Arrow Air, o companie aeriană americană deschisă în 1947 şi Mexicana, cea mai veche companie aeriană din Mexic, fondată în 1921.  

Pe 13 noiembrie compania Emirates a comandat nu mai puţin de 50 de avioane Boeing 777, valoarea lor de cumpărare ridicându-se la 18 miliarde de dolari. “Avionul Boeing 777 a deservit compania foarte bine în ceea ce priveşte costul biletelor”, a motivat directorul companiei, Sheik Ahmed bin Saeed al-Maktoum. Livrarea avioanelor cu peste 300 de locuri va începe în 2015, preţul unui singur avion fluctuând între 244 şi 280 de milioane de dolari. Din 1993, când a început fabricarea lor, compania a livrat 956 de aeronave în toată lumea. Air France, United Airlines şi Singapoare Airlines mai folosesc astfel de aparate de zbor.  Şeicul Ahmed bin Saeed al-Maktoum s-a asigurat înainte de finalul negocierilor că o să mai poată comanda încă 20 de astfel de avioane în viitor. 

Trei zile mai târziu, reprezentanţii Qatar Airways au făcut şi ei o comandă impresionantă: 55 de avioane Airbus, cea mai mare comandă pe care a primit-o producătorul. Este vorba de cinci avioane A380 – cele mai mari din lume şi 50 de A320neo, un model anunţat în decembrie 2010 ce combină vechiul A320 cu un motor nou şi mult mai eficient. Modelul A320 a fost ales pentru planurile de extindere ale companiei pe rute scurte şi medii, valoarea totală a tranzacţiei fiind de 6,4 miliarde de dolari. Cel mai mare avion de pasageri din lume urmează să intre în flota celor de la Qatar Airways în 2013, compania mai având o comandă de 10 astfel de aeronave lansată anii trecuţi. Un singur astfel de avion costă 375,3 milioane de dolari şi până în prezent au fost construite doar 78, fiind utilizate de Emirates, Singapoare Airline, Qantas şi Lufthansa. 

 

T Qatar de la „The New York Times”

În 2010, piaţa media din întreaga lume era în declin, dar în Qatar se lansa, pe 16 februarie, versiunea „The New York Times” destinată special pieţei din Qatar. Denumită simplu “T Qatar” aceasta l-a avut pe copertă pe Tom Cruise într-o poză ce aduce aminte de Hollywood-ul anilor ’60. “Cu ediţia bilingvă a «T» vom putea ajunge şi la cititorii din Orientul Mijlociu şi vom oferi o perspectivă şi o şansă nouă creatorilor de modă din Qatar”, a declarat Gloria Brown Anderson, vice-preşedintele editorial al grupului. Primul număr a scris despre ultimele tendinţe în moda masculină, despre o destinaţie de vacanţă, un interviu cu celebrul creator de modă Alexander McQueen şi unul cu actorul Tom Hanks. 

Cel mai bogat oraş din lume 

Capitala şi al doilea cel mai mare oraş din Emiratele Arabe, Abu Dhabi are o populaţie de 896.751, potrivit ultimelor statistici din 2009. Oraşul a fost proiectat în 1970, fiind gândit iniţial pentru a susţine 600.000 de locuitori. Dacă în 1960 populaţia era de 25.000 de oameni, în 1980 ajunsese la 243.257, iar în 2003 a atins limita prevăzută în 1970: 552.000 de locuitori. Cea mai spectaculoasă creştere, de 175,4% a avut loc între 1969 şi 1975.

Cea mai mare parte o populaţiei este formată din muncitori repatriaţi din India, Pakistan, Etiopia, Somalia, Sri Lanka, dar şi Anglia. Un lucru neobişnuit pentru cei mai mulţi oameni este faptul că în Abu Dhabi corespondenţa nu se distribuie acasă, ca în România, Italia sau SUA, ci este ridicată de la oficiile poştale (cu excepţia companiilor care-o primesc la sediu). O altă diferenţă este taxa cerută adulţilor la intrarea în parcurile sau în zonele de promenadă ale oraşului. 

Perla din Doha

Înfiinţată în 1850, capitala Qatarului, un oraş cu o populaţie de 1,4 milioane de locuitori, găzduieşte peste 80% din populaţia ţării, care între 2004 şi 2005 a crecut cu 30.000 de oameni. Cererea mai mare de locuinţe a dus la dezvoltarea sectorului imobiliar, ceea ce a făcut ca în 2007 o proprietate din Doha să fie mai scumpă decât una din Dubai. Acum, în capitala Qatarului sunt în lucru nu mai puţin de 50 de zgârie nori şi 39 de hoteluri ce vor aduce un plus de 9.000 de camere. În plus, Qatarul a început construcţia propriei insule artificiale, numită simplu Perla. Proiectul se întinde pe patru milioane de metri pătraţi şi din primăvara lui 2011 are 3.000 de locuitori.

 

Alexandra Groza

 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.