Cauta RSS Feed Schimba judetul

Cum a ajuns un clujean sa “repare” creiere din toata lumea

Interviu 03 Noiembrie 2010 - 12:14 - Vizualizari: 13238
Cum a ajuns un clujean sa “repare” creiere din toata lumea

La doar 30 de ani, Dan Suiaga a asistat si a efectuat operatii in toata lumea, din Elvetia pana in Africa de Sud si Israel. In Germania a lucrat cu unul dintre cei mai buni neurochirurgi din lume, iar in Israel a facut parte din echipa care l-a operat pe premierul Ariel Sharon, in urma cu patru ani. Neurochirurgul este in prezent medic specialist la Spitalul Universitar din Lausanne, Elvetia, iar saptamana trecuta si-a dat examenul de rezidentiat in Cluj-Napoca, pe care l-a promovat cu nota 9,45.

Nu a fost de gasit la Cluj, insa a acceptat sa ofere un interviu din Lausanne, in care a vorbit despre sistemul medical din Romania si munca enorma pe care a depus-o pentru a ajunge „chef de clinique“.

Reporter: Cum ai ajuns la Medicina in Cluj?
Dan Suiaga:
Eu sunt din Deva si am venit la Facultatea de Medicina din Cluj.

Reporter: De ce ai ales medicina?
Dan Suiaga: Maica-mea e tot medic, internist si nefrolog, si am auzit si vazut tot felul cand eram mic si m-a fascinat. De prin clasa a X-a m-am hotarat 100% sa merg la Medicina si apoi neurochirurgia a venit prin anul I de facultate, cand am invatat la anatomie sistemul nervos central.

Reporter: De ce neurochirgie?
Dan Suiaga:
In primul rand nu as fi putut sa fac o specialitate medicala care pentru mine este prea statica. Atunci am vrut tot timpul sa fac chirurgie si dintre toate cel mai mult m-a stimulat neurochirurgia – creierul unui om sa coordoneze mainile lui ca sa opereze pe un alt creier. Dar pana la urma e ca orice alta meserie, important e sa iti placa si sa o faci cu drag, ca atunci sigur o sa-ti iasa bine.

„Nu simt ca am pierdut nimic pentru ca mi-a placut tot timpul sa fac ceea ce fac“

Reporter: Se spune ca neurochirurgia e cea mai grea specializare, e adevarat?
Dan Suiaga:
Nu e cea mai grea. Important e sa o faci cu pasiune si atunci o sa muncesti mult mai mult. Asta e valabil in toate meseriile, doar ca pe neurochirurgie pregatirea in sine dureaza mai mult. Sapte ani pe langa cei sase de medicina este mult din viata unui om. Si asta presupune niste sacrificii din punct de vedere social. Dar eu sunt convins ca si un tamplar pasionat face aceleasi sacrificii. Uita-te la tine. Daca nu iti placea jurnalismul nu stateai vineri seara la ora asta sa faci un interviu, erai in oras la o bere.

Reporter: Ce sacrificii simti ca ai facut? Ce ai pierdut?

Dan Suiaga: Nu simt ca am pierdut nimic pentru ca mi-a placut tot timpul sa fac ceea ce fac. Doar ca am facut celelalte lucruri din viata cam pe fuga si in graba. Familie, prieteni etc.

Reporter: Unde ai operat pana acum?
Dan Suiaga: Am lucrat in mai multe locuri: vreo sase luni in Hanovra, Germania, la un institut de neurostiinte, in Hadassah, Israel, tot jumatate de an, trei luni in Africa de Sud, in KwaZulu-Natal si cat am fost student am lucrat o vara intreaga in Porto Alegre, in Brazilia.

Reporter: Presupun ca ai niste povesti extraordinare din aceste locuri. Spune-mi cateva din ele.
Dan Suiaga:
Sunt multe de povestit, sa ti le spun pe toate mi-ar trebui o noapte intreaga. De exemplu, cand am fost in Israel l-am operat pe Ariel Sharon impreuna cu profesorul Umansky (Felix Umansky – fostul sef al sectiei de Neurochirurgie a Spitalului Universitar Hadassah). Atunci cand Ariel Sharon a facut atacul cerebral si s-a schimbat puterea in Israel. Am invatat acolo in Israel si ivrit, numai ca am uitat limba cum nu am mai vorbit de atunci. In Germania, am lucrat cu unul dintre cei mai mari neurochirurgi in viata, Majid Samii, care m-a invatat o multime de lucruri.

Sistemul medical din Romania e „in plina recuperare dupa al Doilea Razboi Mondial“

Reporter: Ai lucrat si in spitale din Romania? Din Cluj?
Dan Suiaga:
Am lucrat cu profesorul Florian (Profesorul doctor Ioan Stefan Florian - Sef Sectie Medic primar neurochirurg – n.r.) si doctorul Maior (Doctor Tiberiu Maior - Medic primar neurochirurg), intre perioadele cat am fost plecat din tara.

Reporter: Daca e sa faci o comparatie intre conditiile de aici si cele de afara?
Dan Suiaga:
In 90% din cazuri e undeva in anii ’50, in plina recuperare dupa al Doilea Razboi Mondial.

Reporter: Sa zicem ca facem un top cu Israel, Romania, Elvetia, Germania, Africa de Sud si Brazilia. Cum le-ai ordona?
Dan Suiaga: Elvetia, Germania, Israel, Africa de Sud, Brazilia etc. etc. etc., Romania.

Reporter: De ce?

Dan Suiaga: La noi e plin de contraste. Poti sa ai o sectie in care au renovat patru saloane si arata cat de cat si restul de 10 saloane arata deplorabil. Sau poate sa fie o sala de operatie care are un aparat de ultima generatie, dar nu are ace de cusut si fire si pansamente si leucoplast.

Reporter: Ce faci acum si care sunt planurile tale de viitor?
Dan Suiaga:
Acum eu lucrez ca si „chef de clinique“ aici la Lausanne la Spitalul Universitar si fac o supraspecializare pe neurochirurgie vasculara. „Chef de clinique“ e echivalentul unui medic specialist, in sensul ca fiecare medic specialist are consultatiile sale si bolnavii lui si operatiile. In momentul cand esti autonom ajungi „chef de clinique“. Planurile mele sunt sa ma pregatesc cat pot eu de bine in domeniul asta al neurochirurgiei si apoi candva sa incerc sa vin in tara sa practic meseria. Daca o sa fie posibil, bineinteles…

Reporter: Te tenteaza sa te intorci in tara? De ce? Nu e mai bine sa ramai afara?
Dan Suiaga:
Din punct de vedere financiar este sigur mai bine, dar acasa e acasa, cel putin asa gandesc acum.

Reporter: Invatamantul de la noi cum e?
Dan Suiaga:
Toate se leaga. Aici se produc medici care stiu sa practice si practica medicina dupa ultimele standarde. Sunt mult mai practice toate cursurile, dupa principiul „see one, do one, teach one“, cel putin pe specialitatile chirurgicale.

Reporter: Ai avut nevoie sa inveti mai mult ca sa poti practica in strainatate?
Dan Suiaga:
Nu cred ca scoala romaneasca mai e ce a fost odata. Este foarte mare socul profesional cand mergi prima oara intr-un sistem vestic. Apoi, este multa munca si multe „update“-uri.

„Nu e important cat castig eu, ci cat de prost sunt platiti cei din tara “

Reporter: Ce solutii ar fi pentru Romania, pentru „invierea“ sistemului medical de aici?
Dan Suiaga:
In primul rand eu cred ca ar trebui sa produca o lista cu tarife reala pentru actul medical decontat de Casa de Asigurari. Apoi, pentru medicii rezidenti care sunt in formare ca sa devina specialisti ar trebui oferita o pregatire reala in domeniul practic. In sensul ca acum chiar daca sistemul medical este deficitar, se incearca pregatirea unor medici in numar foarte mare fata de posibilitatile reale de pregatire. Eu cred ca mai bine sa pregatim unul care e foarte bun, decat 10 care sunt slab pregatiti.

Reporter: Ce le recomanzi medicilor tineri, care mai toti se gandesc doar sa plece afara sa practice medicina?
Dan Suiaga: Este un miraj al plecatului afara. Sa fie doar constienti ca afara toata lumea este real apreciata pentru cat stie sa faca si nu sunt chiar asa cainii cu colacii in coada. Este mult de munca. Sa vina afara sa vada si alte sisteme, sa invete si apoi sa incerce sa schimbe ceva si la noi cand se intorc.

Reporter: Afara se dau „atentii“? Exista aceeasi mentalitate ca si aici?
Dan Suiaga:
Nu exista asa ceva. Si atunci cand actul medical nu este conditionat de nicio atentie, ciubuc si alte cele, este pur si simplu act medical. Oamenii sunt platiti pentru ce stiu sa faca si pentru cat lucreaza.

Reporter: E si vina pacientilor, intr-un fel, ca intretin „obisnuinta“ asta?
Dan Suiaga:
E vina si a pacientilor, e vina si a unor medici care cer asta si in primul rand e vina sistemului, care te plateste derizoriu, iar cu un salariu de medic specialist in Romania nu poti sa ai un trai decent. Si decent inseamna minimum minimorum. In Romania esti tot timpul cu gandul ca o sa iti intre salariul si apoi trebuie sa platesti intretinerea, chiria, curent, gaz, telefon, internet si apoi parca nu iti mai ramane mai nimica. E un cerc vicios, sigur.

Reporter: Poti sa imi spui cat castigi la Spitalul din Lausanne?
Dan Suiaga:
As prefera sa nu spun asta. Nu este confidential, dar nu e important cat castig eu aici, ci cat de prost e platit actul medical in Romania.

Bogdan Buburuz

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • cristi | 04 Nov 2010 | 10:16
    Il gasiti pe facebook
  • turcu_oli@yahoo.com | 04 Nov 2010 | 06:37
    EXTRAORDINAR,
    BUNUL D-ZEU MI-A DESCHIS POATE O SANSA. VA ROG SA MA AJUTATI.SOTUL MEU E IN STOP CARDIAC DIN 25.10.2010 ...SI PENTRU CA NU AS-A INTERVENIT LA TIMP DUPA CE A CAZUT ,M NU S-A MAI TREZIT NICIODATA, NU SE MAI TREZESTE, NU RASPUNDE LA NICI UN STIMUL, SE PRESUPUNE CA SCOARTA CEREBRALA A MURIT. E IN COMA PROFUNDA DE 11 ZILE. VA ROG SA-MI DAT UN EMAIL AL D-LUI DOCTOR...SI EU AM TERMINAT CANDVA LICEUL PEDAGOGIC LA DEVA....VREAU SA IL CONSULT DACA MAI SUNT SANSE VA ROG, DACA ACCEPTA SA-I SCRIU TRIMITETI-MI UN EMAIL...VA ROG!!!
    AM VENIT ACASA PENTRU CATEVA MINUTE SI AM GASIT ACEST SEMN DE LA D-ZEU....AJUTATI-MA! AM VARSAT O FANTANA DE LACRIMI INCERCAND SA-L TREZESC....DAR IN ZADAR....
    OLIMPIA TURCU