Cauta RSS Feed Schimba judetul

Nemes Bota: Meseria de medic nu mai este atractiva

Interviu 01 Iunie 2010 - 16:32 - Vizualizari: 1255
Nemes Bota: Meseria de medic nu mai este atractiva

Medicul Sabin Nemes Bota este unul dintre cei mai cunoscuti maramureseni. A facut si politica o vreme insa nu a iesit in fata prin tertipurile specifice celor de prin partide, ci s-a remarcat prin activitatea de la Spitalul Judetean. Practic, se numara printre putinii sefi de instituii care au ramas pe functii indiferent din ce parte a batut vantul politic. citynews.ro a stat de vorba cu directorul medical al celei mai mari institutii de sanatate din Maramures, in incercarea de a vedea lumea, Baia Mare si sistemul prin ochii lui.


Reporter: Care sunt cele mai mari probleme cu care se confrunta Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, acum intr-o perioada extrem de grea pentru intreaga tara?

Sabin Nemes Bota: In primul rand avem datorii la medicamente si la furnizori, datorii care se rostogolesc de ani de zile. In al doilea rand nu se poate face o politica suficient de coerenta de personal si de resurse umane. Deci nu peste tot avem cati oameni am avea nevoie, exista suprasolicitare, sunt specialitati care sunt deficitare ca si numar de medici, dar nu numai la noi este problema aceasta. Sunt domenii unde exista un singur specialist in tot judetul. Ca exemple va pot da hematologia, care nu are suficienti oameni, alergologia si diabetologia. Meseria asta nu mai este de ani de zile atractiva. Esti platit mizerabil, esti expus tot timpul la nemultumiri, traiesti permanent intr-o stare de tensiune. Ca si medic tu practic nu mai ai viata ta. Telefonul suna dimineata, dupa-masa, noaptea, duminica dimineata la ora 4:00, sambata la ora 3:00 noaptea. Esti ca un fel de rob, fiind amenintat permanent cu sabia juramantului lui Socrate. Vin vecinii acasa tot timpul pe capul tau, mama nu mai are scaun de 10 zile si din astea si nu ai ce sa faci. Ce sa faci? Iti tot pui intrebarea astea de-a lungul anilor, dar cu toate astea, meseria asta daca chiar iti place si ai nimerit-o, in sensul ca esti potrivit ca personalitate pentru ea, e ca un drog. Cu toate ca esti chinuit si o injuri si o faci in toate felurile si faci ca trenul uite ca tot aici de intorci.

 

Rep: Era mai bine inainte de 1989?
SNB: Atunci era cu totul si cu totul alta conceptie a sistemului in perspectiva finantarii. Atunci nu aveai grija sa iti faci tu dotarea. Erau altii care se luptau sa te doteze, aici in zona nu am avut probleme pentru ca a fost centrala miniera. Dar nu cred ca se pot face comparatii. Acum este mult mai greu. Trebuie licitate produse, sunt oameni care traiesc intermediind marfa, deci ar fi mult mai simplu sa cumparam direct de la producator. Dar producatorul nu-ti vinde. O da la un intermediar, ala isi cere cota lui si tu trebuie sa cumperi prin sistemul de licitatii electronice care este expus la contestatii. Trebuie sa astepti pana se rezolva contestatia, inclusiv prin instanta si va repet. Sistemul actual de asigurari de sanatate se numeste sistem social de sanatate si are la baza doua principii. Solidaritatea si subsidiaritatea. Acest lucru ce inseamna? Ca noi toti cei care contribuim suntem de acord sa ne dam banii si, plecandu-se de la premisa ca nu toti ne vom imbolnavi deodata, banii mei si ai altora poate sa-i foloseasca altcineva. In ideea ca noi daca vom avea nevoie vom folosi banii lor. E un concept expus, dar nimeni nu s-a gandit ca vor fi atatia oameni care vor avea nevoie de servicii de sanatate. Plus ca la fondul national unic contribuie o parte din populatie, practic angajatii si angajatorii, dar beneficiaza toata lumea. Nu ai cum sa mai faci fata. Costurile sunt tot mai mari. Aparatura este foarte scumpa, dar ea atrage dupa sine alte costuri cum ar fi consumabile, medicamentele noi si valoroase sunt tot mai scumpe. Toate costa. Curentul, gazul, mancarea, seringile, spirtul, vata, toate se scumpesc si se scumpesc. Sistemul nu mai are de unde sa stoarca resurse. Noroc ca se mai echilibreaza, se creeaza la nivel de Casa Nationala fondul ala de redistribuire. Sunt judete care strang mai mult decat consuma. Judetul Maramures intotdeauna a consumat mult mai mult decat reuseste sa colecteze fiindca l-au ajutat judete mai bogate precum Brasovul, nu in mod direct, ci au dat banii la Casa Nationala, iar aceasta a dat la judetele care nu s-au descurcat. Ce solutii sunt? Nu stiu. S-avem grija. Sistemul nu va mai putea functiona asa si atunci singura solutie este ca omul sa fie pus sa plateasca, in special pentru chestiile care sunt datorate neglijentei lui.

 

Rep: Tot mai mult se vorbeste despre prabusirea sistemului medical ca urmare a problemelor.

SNB: Nu este prabusit sistemul. Adevarat ca multi dintre medici pleaca, dar multi dintre ei raman. Iar spitalul a devenit interesant si atractiv. Sunt oameni care vor sa vina si sa lucreze aici. Medici tineri care s-ar putea duce intr-o tara din vestul Europei sa castige 4.000-5.000 euro pe luna. Altii raman aici. Motivele sunt multe si cred ca nu constituie subiectul discutiei de acum, dar se face performanta, se nasc copii, se fac operatii covarsitoare si majoritatea sunt reusite. Nemultumirile sunt mai degraba cauzate de conditiille de munca si de colaborarea cu pacientii. Dar la fel cum pe plan national a crescut agresivitatea, in toate palierele vietii sociale, era anormal sa se intample si-n sistem. Sunt foarte multi pacienti. Care-i gradul de oboseala acceptabil la medic? La un om care a facut 50 de consultatii in ziua aceea si eu as avea indoiala sa ma duc. Cum ii mai functioneaza lui creierul? Dupa fiecare pacient, dupa cei 50, el trebuie sa isi goleasca mintea si sa-l intrebe pe urmatorul ce-l doare si sa-l consulte. Nu toti cei care vin ca pacienti sunt de bun simt. Unii sunt chiar dezagreabili, unii nu sunt spalati, unii sunt agresivi sau bauti si tu trebuie sa te ocupi de ei luandu-i pe toti la fel... imaculati. Toate astea lasa amprenta asupra ta. Te duci acasa si nu vorbesti cu familia sau te inchizi in casa sau te sui in masina si te duci sa te plimbi in oras trei ore. Ganditi-va ce inseamna asta pentru un chirurg, sa intre-n sala nervos sau mai stiu eu cum. Confortul psihic este un adevarat beneficiu pentru pacient. Poti sa fii mult mai eficient si sa consumi mult mai putin timp ca sa iti dai seama despre ce este vorba. Relationarea e o problema, dupa finantare, relatiile din interiorul sistemului, relatiile dintre sistem si comunitate, culpabilizarea prin generalizare a tuturor, asta e o chestie care doare foarte mult, ramane ca o rana acolo.

 

Rep: Ar fi o solutie un al doilea minispital in zona?

SNB: Nu. In nici un caz. Deci managerial ar fi o greseala enorma. Noi suntem mult peste media de paturi la 1.000 de locuitori acceptata in Uniunea Europeana. De aceea cea mai importanta informatie pe care v-am dat-o-n discutia asta este ca trebuie facut ceva in pre spital. Profilaxie prin educatie sanitara, fiind mult mai ieftin si mult mai avantajos din toate punctele de vedere sa nu te imbolnavesti. Sa ai grija ce mananci, cum traiesti, sa nu traiesti tot timpul on the edge, sa nu bei paharul ala in plus, sa nu mananci sarmaua aia in plus, sa ai grija de tine pentru ca va veni vremea si asta repede cand pentru fiecare greseala a noastra vom scoate bani din buzunar pentru ca nu exista alta solutie. Veti vedea. Dupa educatia sanitara trebuie data sansa medicului de familie sa-si faca meseria. Da, dar la 3.000 de pacienti inscrisi pe lista e un deficit major de oameni in sistem. Dar cum il atrag eu pe un medic sa mearga la Preluca Veche sau altundeva, unde nu-i ofera nimeni casa, unde nu-i spune nimeni doctore hai si ai grija de sanatatea noastra. Iti dam o sareta si un cal ca sa te poti duce si pe cele dealuri si coclauri, o sa facem o gradina mica ca sa poti sa sapi dupa-masa si sa ai si tu o rosie sau altceva, dar nu asa ca descurca-te. Unde sa stea, ce sa faca? Eu tin minte ca am lucrat si eu o luna, ca asa erau vremurile atunci, intr-o comunitate aproape rurala. Primul salariu pe care l-am avut intr-o iarna, ca era 2 sau 3 decembrie, l-am dat pe o sanie cu lemne. Mi-au ajuns trei zile. Un salariu intreg. Casatorit, cu copil si ce poti sa faci? Bun, fiecare domeniu are exact aceleasi probleme ca si noi, dar cred ca trebuie facut ceva. In vremurile astea de restriste lumea se indreapta spre locurile in care percepe speranta. Nu ai decat doua astfel de locuri. Biserica si spitalul. Daca darami imaginea acestor institutii, a Bisericii este imposibil, daca darami imaginea spitalului s-a terminat. Oamenii sunt disperati. Tot mai multe tentative de suicide, oameni care nu au bani sa isi ia medicamente sau neglijeaza sa isi ia medicamente si consumul asta de alcool. Asta nu e dat de faptul ca ala este putred si nu mai stie ce sa faca de atata bine, e fuga de realitate. Cand esti un pic droghi asa, totul ti se pare asa ca e ok, e mai roz. Problema acelor magazine de vise… Acolo problema se pune de definire a acelor substante cu efectele astea. Ca s-a dat o lista, dar inventilitatea omeneasca este fara margini. Sa te apuci tu sa faci acum truse de depistare, alti bani. Din Fondul acesta unic care se strange pe toata tara si la care contribuie cei patru milioane si ceva care platesc CAS se platesc toate paturile de spitale din tara, toata activitatea medicilor de familie, toata activitatea contractata cu stomatologii din tara asta, toate medicamentele compensate si gratuite, toate foile de boala, toate dispozitivele medicale, toate policlinicele si e logic ca nu sunt bani. Si atunci ca sa incerci sa intinzi de aceasta saracie faci tot felul de jocuri. Te-a costat bolnavul ala 450 de milioane, nu pot decat sa iti dau 20. Tot maturam gunoiul sub covor, vine altul si-l matura sub covor in alta camera si tot asa.

 

Rep: Nu va mai ganditi sa va intoarceti in Consiliul Local?

SNB: A, nu. Exclus. Nu ca m-a dezamagit Consiliul Local, deci fiecare societate si scazand in ierarhie organizationala fiecare comunitate isi are liderii si specialistii pe care-i merita. Fiindca ei sunt de fapt emanatia valorilor mediei din comunitatea respectiva. Vrei sa te duci deputat sau senator. Aici esti o voce-n comunitate, mai poti sa mai faci ceva, stii foarte bine cum merg lucrurile, te duci acolo si esti unul din 300. Poti sa strigi pana-ti spargi plamanii ca nu te aude nimeni. In opinia mea se da mult prea mare “importanta” politicului sau tot ce tine de el. Sunt impartiti oamenii in verzi, rosii, albastri, tu esti de acolo si tu de dincolo si asta cred ca impiedica o comunicare reala si cred ca este in detrimentul comunitatii locale. Pentru comunitatea noastra trebuie sa lucreze toate partidele, toti cu resursele lor.

 

Dragos Hojda

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • mihai | 19 Jun 2010 | 01:04
    Medicul acesta de mult nu mai este un uman, are deja fapte stranii si aberante constiintei omenesti de bun simt. Se preteaza la mizerii, la servituti si caciuleli de gasca infecta. Mai e unul din Moldova Sovietica , orelist , si acela e infect si criminal.Unii ucid la comanda... altii muta boala.Nu prea sunt ce par unii.
  • miuta | 04 Jun 2010 | 12:34
    Cred ca s a saturat de medicina dr Nemes. Ar trebui sa schimbe meseria. Are in voce si atitudine o indiferenta totala. Pe la spate mai si injura lumea. Unde e doctorul de altadata? Pacat. L a luat valul...
  • sub pseudonim | 03 Jun 2010 | 12:20
    Ma crucesc ce poate avea in minte saracul doctor....ceea ce vad aici nu seamana cu realitatea...in loc sa faca ceva concret...,se tot rostogoleste prin presa... poate poate cineva se indura de el...oare cata umilinta mai poate indura numai pentru ceea ce doreste sa fie ?sau nu e numai.... postul?oare sa fie victima unui sistem in care oricum nu poti face nimic?altii de ce au putut si pot?...e victima propriei minti....cum se vede clar de la distanta...saracul doctor director...sau director doctor?oare ce mai asteapta?sirene...seminte...elucubratii...haos...suicid....managerial...stradivarius...sus....jos....
  • cristina | 02 Jun 2010 | 09:31
    La un venit de 9000 ron,ii doresc succes la povesti vanatoresti !!!