De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Motor! Actiune... In premiera pentru Baia Mare, noua eleve, un regizor si un cameraman lanseaza saptamana viitoare un lung-metraj inspirat din viata unor tinere jurnaliste si anevoiosul lor drum spre celebritate. Acesta este intitulat Clubul Media si va fi lansat public pe piata abia luni, 15 decembrie.
Scenaristul si regizorul filmului, Sandu Barbu, a marturisit ca pelicula a fost inspirata de povestea infintarii unui Club Media. Totul a inceput exact acum un an, cand profesorii si elevii Scolii numarul 4 din Baia Mare, au venit cu ideea acestui proiect.
„Daca initial doream sa punem bazele unei emisiuni, odata ce ne-am apucat de treaba, am transformat totul intr-o pelicula. La inceput ne-a fost foarte greu, deoarece era o noutate iar fetele erau debusolate. Desi dupa cinci luni de inregistrari am ajuns sa filmam doar 10 minute, nu ne-am dat batuti si am mers mai departe. Asa am ajuns ca acum sa lansam un film care are doua ore”, a aratat Sandu Barbu pentru citynews.ro.
Din distributie fac parte noua eleve de clasa a VII-a, din cadrul Scolii numarul 4 - Carla Balint, Larisa Hofer, Laura Petric, Alexandra Tura, Simina Cirtiu, Cezara Toader, Daiana Ont, Diana Ulici, Maria Luiza Miclaus. S-a colaborat pentru filmari si cu Lucian Chiuzbaian, respectiv cu Ciprian Rogojan.
Fetele sunt entuziasmate de acest proiect si spun ca filmul le-a ajutat sa devina mult mai responsabile, mai constiincioase si, nu in ultimul rand, sa isi descopere talentele.
„A fost foarte usor sa intram in roluri deoarece fiecare interpretam practic un personaj cu o personalitate foarte apropiata de a noastra. A fost o joaca pe care am luat-o, insa, in serios. Daca ar fi sa tragem linie, putem spune ca a fost usor si greu totodata, pentru ca la inceput nu stiam cum sa reactionam in fata camerei. Am continuat pentru ca ne place foarte mult ceea ce facem ”, au spus elevele.
Sandu Barbu a prezentat astazi, in exclusivitate pentru citynews.ro, ideea lung-metrajului Clubul Media. „Filmul descrie povestea unui grup de noua fete interesate de jurnalism, care au facut o pasiune din prezentarea stirilor. Fiecare, cu personalitatea ei. Una plange mereu, alta e ghinionista, cu capul in nori, expansiva, intelectuala sau profesionista. Practic, ideea peliculei este de urmari esecul continuu al fetelor, pentru ca in final sa ajungem la concluzia ca indiferent cate esecuri ai nu trebuie sa te dai batut”.
Filmarile pentru pelicula Clubul Media au avut loc in locatii diverse - de la un salon de spital, sala de judo, piata de alimente sau pe strada, pana la studiourile de televiziune. Sandu Barbu arata ca este de remarcat faptul ca „bugetul alocat pentru acest proiect a fost zero” iar scenariul si regia au fost realizate pe masura ce se inainta cu filmarile, dar si in functie de locatiile puse la dispozitie de binevoitori”.
In loc sa fie usurati ca au dus la capat un proiect de anvergura lung-metrajului realizat de „Clubul Media”, protagonistii peliculei sunt hotarati sa inceapa foarte curand un nou proiect de acest gen.
„Imi amintesc ca un prieten drag mi-a spus ca momentul cel mai fericit e acela in care filmezi ultima dubla. Ei bine, noi am simtit tristete. Tocmai de aceea am pus la cale un nou proiect - un film despre baschet”, a dezvaluit regizorul.
Premiera filmului Clubul Media va avea loc luni, 15 decembrie, de la ora 19.00, in cladirea M1, din cadrul Centrului de afaceri Millennium din Baia Mare. Intrarea va fi libera. Cei interesati sa vada trailler-ul filmului realizat in Baia Mare pot da click AICI.
Anca Popescu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.