Cauta RSS Feed Schimba judetul

Un arădean și-a cerut iubita în căsătorie… la teatru

Lifestyle 05 Februarie 2012 - 23:11 - Vizualizari: 5408
Un arădean și-a cerut iubita în căsătorie… la teatru

Un tânăr și-a cerut iubita în căsătorie, duminică seara, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, imediat după terminarea spectacolului... „Cerere în căsătorie“, după Cehov.

La finalul piesei de teatru, actorii s-au apropiat de locurile ocupate de Ovidiu Păduraru și Ionela Codea, luând prin suprindere spectatorii prezenți. Unul dintre actori i-a dat lui  Ovidiu Păduraru un inel, sub privirea uimită a tinerei și a celor prezenți la spectacol. După ce i-a mărturisit că o iubește, Ovidiu Păduraru a îngenuncheat în fața iubitei lui și i-a făcut acesteia cererea în căsătorie. „Domnişoară Codea Ionela, te iubesc mai mult decât îmi imaginam că pot iubi pe cineva şi vreau să te iubesc toată viaţa mea. Vrei să fii soţia mea?”, au fost cuvintele rostite de tânăr. După câteva secunde a venit și răspunsul: „Da“, iar cei doi tineri s-au sărutat în aplauzele actorilor și spectatorilor. Cei doi tineri au primit de la actori două pahare cu şampanie, care au fost luate chiar din recuzita piesei, pentru a sărbători fericitul moment.

Ovidiu Păduraru a spus că modul în care a cerut-o în căsătorie pe iubita lui i-a fost inspirat de titlul piesei de teatru „Cerere în căsătorie“. Tânărul și-a mai uimit încă odată iubita când a anunțat și luna în care va fi organizată nunta. „Nunta va fi, probabil, în luna iulie“, a spus tânărul, iar Ionela Codea s-a uitat întrebătoare spre el: „Da?“.
Ionela Codea a mărturisit că în momentul în care a fost cerută în căsătorie a crezut că totul este o glumă. „Am ezitat câteva secunde să spun «Da» pentru că nu ştiam ce se întâmplă. La început am crezut că este o glumă. Apoi, am crezut că e o continuare a piesei de teatru, pentru că am mai fost la un spectacol la care actorii au interacţionat cu publicul”, a spus tânăra, care a mai adăugat că nu avea motive să refuze cererea iubitului ei.

Ovidiu Păduraru are 28 de ani și lucrează la o firmă din Zona Industrială Vest Arad. Ionela Codea are 27 de ani și este de profesie asistentă medicală, dar se află în căutarea unui loc de muncă. Tânărul și-a pregătit momentul cererii în căsătorie încă de săptămâna trecută, când, a cumpărat inelul. Apoi a mers la Teatru, la repetiţiile pentru piesa „Cerere în căsătorie”, unde a vorbit cu actorul şi regizorul spectacolului, Florin Covalciuc, despre momentul cererii în căsătorie, pe care l-au pregătit împreună. Duminică seara, în sală au fost prezenţi şi câţiva prieteni ai celor doi tineri, care însă nu au ştiut nimic despre ce se va întâmpla la finalul piesei de teatru.

F.T.
foto&video: (c) citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.