Cauta RSS Feed Schimba judetul

Deputatul Buciuta infirmă unirea UUR-UDUR

Politica 22 Februarie 2012 - 09:59 - Vizualizari: 340
Deputatul Buciuta infirmă unirea UUR-UDUR

Cu toate că au apărut zvonuri legate de unirea organizaţiilor politice ucrainene din România, în speţă UUR şi UDUR, preşedintele UUR, maramureşeanul Ştefan Buciuta le infirmă şi spune că nu sunt decât minciuni ale lui Dumitru Morhan.

Această unire a celor două organizaţii s-ar fi petrecut în urma Congresului Extraordinar care s-a derulat la Suceava. Atunci Uniunea Ucrainenilor din România (UUR, condusă de Ştefan Buciuta) ar fi fuzionat cu Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România (UDUR, al cărui preşedinte este suceveanul Dumitru Morhan).

“Nu e adevărat. Nu a avut loc nicio unire între UUR şi UDUR. Nu sun t decât minciuni ale lui Morhan. E un banc. Un fals. Şi-a găsit un adept în Maramureş şi…Nu e război între ucraineni. Eventual e război între Morhan şi ucraineni. Durează aceste conflicte de ceva vreme, dar ce putem face?”, a declarat, pentru citynews.ro, deputatul Ştefan Buciuta. 

Tot cu acea unire a UUR cu UDUR s-ar fi stabilit şi echipa de conducere cu care UUR pleacă la drum. Astfel că funcţia de preşedinte i-ar fi revenit lui Ioan Bodnar, iar prim-vicepreşedinte - Dumitru Morhan.

Într-o altă ordine de idei, Ştefan Buciuta a declarat că astăzi se va ştii exact suma de care vor avea parte ucrainenii în acest an penmtru derularea proiectelor lor, aceasta fiind de 6 milioane de lei: “Este cam aceeaşi ca şi anul trecut, un pic poate idexată de inflaţie”. 

Dragoş Hojda

foto:arhivă

Taguri: buciuta, razboi, udur, uur, unire, banc
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.