De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Pro şi contra Mircea Geoană la şefia Senatului. Organizaţia judeţeană a PSD Maramureş, întrunită în mod statutar în sedinţa Biroului Permanent Judeţean la care au fost invitati toţi preşedinţii organizaţiilor teritoriale ale PSD Maramureş (în număr de 76), şi-a exprimat în unanimitate susţinerea publică faţă de decizia adoptată de Biroul Permanent Naţional al PSD.
Şi anume aceea referitoare la schimbarea din funcţie a preşedintelui Mircea Geoană.
“BPJ PSD Maramureş sprijină punctul de vedere exprimat de preşedintele PSD Victor Ponta şi consideră că demersurile şi măsura adoptată de conducerea centrală a PSD sunt statutare şi nu reprezintă decât continuarea măsurilor de sancţionare adoptate în cazul lui Mircea Geoană.
O decizie luată în unanimitate de către BPN este obligatorie şi trebuie respectată de către toţi membrii PSD”, au anunţat social-democraţii maramureşeni.
“PSD Maramureş susţine transparenţa decizionala şi ducerea la îndeplinire a hotărărilor tuturor structurilor interne ale PSD. Prea multă vreme în PSD au contat doar deciziile adoptate în cercuri informale şi impuse apoi membrilor prin voturi formale. Mesajul pe care PSD îl poate transmite electoratului prin renunţarea la o decizie votată în unanimitate este unul de nesiguranţă. Nu ne permitem să fim şovăielnici.
Un partid mare ca PSD condus fără forţă poate induce în ochii electoratului că şi guvernarea noastră viitoare va fi la fel. Felul în care e condus un partid în opoziţie sugerează cum va fi condus şi când va fi la putere”, a declarat preşedintele PSD MM, Mircea Ursache.
El a mai arătat ca organizatia Judeţeana PSD Maramures consideră ca toţi membrii PSD sunt egali în faţa Statului PSD.
“Deciziile trebuie aplicate şi respectate fără echivoc de către toţi indiferent de poziţia pe care o ocupă într-o anumită funcţie. Trebuie să demonstrăm românilor că suntem un partid unit şi că putem împreună cu partenerii noştri de la PNL şi PC să construim o alternativă serioasă, puternică şi mai ales hotărâtă la actuala putere coruptă din România”, au mai anuntat cei de la PSD MM.
D.H.
foto:arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.