De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Protestul inaintat conducerii judetene a PSD Maramures de catre organizatia locala a PSD Seini urmeaza sa fie analizat in urmatoarea sedinta a conducerii judetene.
Respectivul protest poarta semnaturile biroului de conducere a PSD Seini, pe acesta regasindu-se si semnaturile altor membri ai organizatiei care au luat parte la acea sedinta a PSD Seini in care a fost implicat si viceprimarul Mircea Dolha.
Reamintim ca sedinta de alegere a noii conduceri a organizatiei PSD Seini s-a lasat cu un oarecare scandal iscat de prezenta in mijlocul social-democratilor seineni a lui Mircea Dolha. Membrii PSD Seini il acuza pe Mircea Dolha ca a dat dovada de un comportament necivilizat.
UPDATE: "Pe ordinea de zi a Delegatiei Permanente Judetene interimare a PSD Maramures de alaltaieri a figurat acest memoriu pe care conducerea aleasa la organizatia Seini a formulat-o vizavi de un comportament nestatutar al lui Mircea Dolha. Care a fost invitat la conferinta de catre unul dintre membrii organizatiei PSD Seini. Sigur ca neputand lua o decizie numai in baza unei singure informatii, am luat un ragaz de o saptamana, astfel incat la sedinta de vinerea viitoare sa vorbim si cu Mircea Dolha. Pentru ca asa este normal, sa ne expuna punctul domniei sale de vedere, in ce calitate a participat acolo si in ce calitate a exprimat opinii vizavi de organizarea adunarii generale de la Seini. Astept sa il ascult si pe Mircea Dolha si abia apoi o sa ne pronuntam. Mai mult decat atat, au existat voci in delegatia permanenta care au cerut sanctionarea lui Dolha pentru comportamentul de la Seini, voci pe care eu le-am oprit, spunandu-le ca pana nu auzim si cealalta parte orice decizie este inutila si nu dovedeste o maturitate a analizei. Am receptat acest memoriu, urmand ca saptamana viitoare sa luam o decizie", a declarat, pentru citynews.ro, presedintele PSD Maramures, Mircea Ursache.
D.H.
Foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.