De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Principalele confederatii sindicale din Maramures au pus tunurile pe reprezentantii Maramuresului in Parlamentul Romaniei, cu accent direct pe singurul democrat-liberal prezent la intalnirea cu sindicalistii, deputatul Nicolae Bud. Au spus DA intalnirii de astazi doar doi parlamentari de Maramures, respectiv senatorul Liviu Titus Pasca si deputatul Nicolae Bud. Catalin Chereches si Sorin Bota si-au trimis reprezentantii la aceasta intalnire cu sindicatele.
Sindicalistii spun revoltati ca oamenii politici au bagat tara intr-o mocirla din care nu va iesi nici in 100 de ani. In opinia acestora Romania a luat cele mai dure masuri pe care le putea lua orice tara europeana, cetatenii acesteia nefiind consultati nici un moment in legatura cu ceea ce se vrea a se face.
“Noi, sindicatele, am fost cele care am solicitat intalnirea de astazi pentru ca vazand contextul actual din tara am cuprins in programul nostru si intalnirea cu parlamentarii de Maramures. Pentru a solicita parlamentarilor de Maramures in speta sa nu sustina proiectul de lege al Guvernului Romaniei prin care se doreste taierea salariilor cu 25% si cu 15% a pensiilor. Este un act de nedreptate sociala si ne revolta foarte mult faptul ca nu s-a tinut cont de dialogul social, nu s-a tinut cont de toate propunerile care au venit din partea sindicatelor si nu s-a tinut cont de nimic. Nu este vina oamenilor. Am solicitat aceasta intalnire prin care noi, impreuna cu parlamentarii, sa ne aplecam responsabil, iar alesii nostri sa se manifeste prin vot deschis impotriva acestui proiect de lege”, a tinut sa arate liderul de sindicat al Uniunii Teritoriale Sindicale Meridian, Stefan Petricean.
In acelasi timp sindicalistii maramureseni au cerut parlamentarilor, printre altele, ca votul acestora sa fie unul deschis vizavi de cele doua proiecte de lege pentru care Guvernul Boc isi va asuma raspunderea, pentru a se vedea cine si ce voteaza. Lucru cu care deputatul Nicolae Bud nu a fost de acord, spunand ca aceasta chestiune “nu se va putea intampla din simplul motiv ca cele doua nu se vor supune la vot”.
“Nu se va putea sa votam impotriva acestui proiect de lege. Acest proiect de lege nu se supune votului. Hai sa fim realisti. Dumneavoastra ati spus sa votam impotriva. In primul rand ca aceste proiecte de lege nu se supun, cele doua pentru care Guvernul a anuntat ca isi va asuma raspunderea, votului. Cei care doresc se prezinta si daca-n trei zile nu se depune o motiune de cenzura si motiunea de cenzura se supune votului si acolo avem numai vot secret cu bile”, a aratat deputatul Nicolae Bud.
Prezent la intalnire a fost si senatorul liberal Liviu Titus Pasca, cel care spune ca aceasta atitudine a Guvernului Boc nu este una buna pentru ca afecteaza foarte multi cetateni, dar si buna functionare a societatii in general.
“In conceptia mea cei care au venituri pana la 20 de milioane sunt in proportie de 60-65% consumatori strict ai produselor si ai serviciilor care se ofera in Romania de catre firmele private, firmele de stat si asa mai departe. Cei care au venituri mai mari sunt oameni poate in materie de cumparaturi se deplaseaza fie in Ungaria, Austria sau Germania si o parte din bani ii cheltuie acolo. Reducand in mod linear veniturile bugetarilor si a pensionarilor cu 25% vom face ca societatile comerciale sa intre si ele in criza”, a aratat liberalul Titus Pasca. Acesta a spus ca PNL va depune o motiune de cenzura luni, 31 mai iar votul se va incerca a fi cat mai transparent.
La randul sau, deputatul Catalin Chereches, desi fizic absent de la intalnirea cu sindicalistii, prin vocea sefei sale de cabinet, Viorica Parja, a tinut sa se declare total impotriva masurilor luate de catre Guvernul Boc.
“Deputatul Catalin Chereches, atat in Parlamentul Romaniei, cat si prin interpelarile pe care le-a facut catre ministerele de resort, este recunosct faptul ca inca de la intentia presedintelui tarii si a Guivernului de a atenta la reducerea pensiilor si salariilor, tanarul deputat a facut in aceasta saptamana o declaratie parlamentara in care a vorbit despre nedreptatea de reducere a pensiilor si salariilor”, a aratat Viorica Parja. De altfel, subprefectul Gyongyike Bondi i-a atras atentia sefei de cabinet parlamentar sa nu care cumva sa cada in patima campaniei electorale.
Dragos Hojda
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.