De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
In maxim o luna de zile Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei, filiala Maramures, va avea un sediu nou-nout. Fostul Butoiasul este locatia aleasa pentru ca acest partid sa isi desfasoare activitatea. La inaugurarea noului sediu este asteptata si prezenta presedintelui UNPR, Marian Sarbu.
La nivel de judet exista un numar de 35 de organizatii UNPR, organizatia din Baia Mare putandu-se “lauda” cu 280 de membri. Presedintele acestei formatiuni politice pe Maramures, Emil Ambrus spune ca UNPR-ul doreste sa inglobeze in randurile sale cat mai multi membri, pentru a putea deveni o forta de care sa se tina cont pe scena politica actuala.
“In curs de constituire mai exista inca alte 15 persoane contactate pe care o sa le constituim sub forma de organizatii in maxim o luna de zile. In fiecare organizatie trebuie sa existe un minim 30 de membri. Nu se poate constitui o organizatie fara minimum 30 de persoane. Iar duminica am constituit o organizatie la Sapanta. La nivel de Baia Mare avem in jur de 280 membri UNPR, aceasta organizatie fiind constituita din luna iunie a acestui an”, a declarat, pentru citynews.ro, presedintele UNPR Maramures, Emil Ambrus.
In acelasi timp, UNPR isi propune ca la viitoarele alegeri sa poata sa intre si ei in consiliile judetene de la fiecare judet. Isi doresc de asemenea sa puna mana la viitoarele alegeri locale pe cat mai multi primari si consilieri locali.
“Categoric ca avem o tinta. Sa intram in CJ la nivel de judet, ca astea vor fi prima data, alegerile locale, sa prindem consiliul municipal si cati mai multi consilieri si primari in judet. Acum am vazut ca in sondaje aparem cu 7%. Noi ne gandim ca pana la alegeri, daca Dumnezeu ne ajuta, sa ajungem undeva la 10%. Nu avem niciun target la nivel de Maramures in ceea ce priveste numarul de membri. Asta e o prostie sa fixezi un target, pentru ca membri de partid se pot face pe banda rulanta. Si la PNG am avut cei mai multi membri, nu ca i-am facut noi fortat. Au venit ei, pe fondul nemultumirii ce a fost in acea perioada. Am avut in jur de 12.000 membri. Dar la vot s-a vazut ca au fost mult mai putini. Parerea mea e ca nu conteaza atat numarul de membri, cat conteaza voturile pe care le obtinem”, a continuat Ambrus.
Conducerea centrala a UNPR era asteptata sa soseasca maine, 30 iulie, in Maramures, insa aceasta vizita a fost amanata pana la o data ulterioara.
“Cei de la Bucuresti ne-au promis, ne-am intalnit de foarte multe ori cu dansii si atat cu ministrul Oprea, cat si cu fostul ministru Cristi Diaconescu si cu dl Sarbu, ministrul Muncii. Au vrut sa vina pe data de 30 iulie in Maramures, dar am zis ca nu are rost sa vina. Asteptam sa vedem daca o sa inceapa campania electorala pentru alegerile in Primaria Baia Mare si atunci o sa vina si o sa stea mai mult in Maramures, pentru ca sa ne ajute si dansii in acea campanie. Asa ne-au promis", a precizat presedintele UNPR Maramures.
Cat priveste motivele care au stat la baza trecerii lui Emil Ambrus de la PNG la UNPR acestea tin de faptul ca formatiunea condusa de Gigi Becali a ramas in moarte clinica.
“Am trecut la UNPR pentru ca Gigi Becali a spus ca el nu mai vrea sa candideze, iar partidul a ramas asa, in moarte clinica practic, nu am mai putut tine legatura cu nimeni de la centru, eu fiind si vicepresedinte la nivel national, raspunzand de mai multe judete din Ardeal. Si atunci am zis ca nu mai are rost sa facem ceva, daca organizatia de la centru a disparut, in frunte cu presedintele George Becali. Noi chiar i-am cerut ultima data sa dizolve partidul, pentru a putea fiecare primar, consilier local, consilier judetean sa treaca liber la alt partid”, a concluzionat Ambrus.
Dragos Hojda
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.