De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Procesul de contractare a serviciilor medicale pentru anul 2012 s-a finalizat. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, la segmentul Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice au fost prelungite până la data de 31.12.2012 un număr de 15 contracte pentru laborator clinic, respectiv 24 de contracte pentru radiologie şi imagistică.
Aruncând un ochi peste lista furnizorilor de investigaţii paraclinice – laborator clinic, putem vedea că cei mai mulţi sunt din Baia Mare - Labormed SRL, Policlinica "Sfânta Maria", Helcor Med SRL, Jersey-Transilvania, Maraclinica, MedCenter, Terra Med, Euromedica, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş".
Avem apoi contracte prelungite până la finele anului pentru Laborator de analize medicale Doroltan (Seini), Santa Vita SRL, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, respectiv Biomedica Nova (toţi din Sighetu Marmaţiei), Biotest (Şomcuta Mare), Santa Vita MKS SRL (Ocna Şugatag).
Suma totală contractată pentru anul 2012 cu aceşti furnizori, pentru analize medicale de laborator a fost de 2.611.404 lei.
D.H.
foto @ citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.