De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Viitorul nu foarte îndepărtat va aduce un calendar al acţiunilor întreprinse de către sindicatele din Maramureş, aici incluzând şi posibile acţiuni de protest.
Noua lege a sistemul sanitar îi nemulţumeşte şi pe liderii de sindicat SANITAS din Maramureş, care, prin vocea consilierului judeţean Mircea Ciocan, au dorit să aduca în faţa opiniei publice o serie de nemulţumiri legate de această atât de controversată lege a sănătăţii.
Liderul Sindicatului Sanitas Maramureş, Mircea Ciocan a ieşit public şi a ţinut să aducă în faţa opiniei publice o serie de amănunte mai puţin cunoscute poate de către marele public care există în această nouă lege a sănătăţii şi care vor crea, consideră Ciocan, haos.
Noua lege arată, printre altele, că spitalele pot fi organizate ca instituţii publice, asociaţii, fundaţii sau societăţi comerciale. Administratorul spitalului public poate decide schimbarea statutului organizatoric al spitalului într-una din formele mai sus amintite.
„Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate aceste ultime lucruri care s-au întâmplat, inclusiv cel cu Raed Arafat. Medicina de urgenţă este foarte bine reglementată în actuala lege a sistemului sanitar, iar noua lege propune o dereglementare a sistemului.
Şi asta pentru că dă posibilitate înfiinţării oricăror alte tipuri de servicii de urgenţă, iar reglementarea acestora urmând să se facă prin acte subsecvente prezentei legi. Practic nu se mai doreşte o reglementare unitară a medicinei de urgenţă, ci se doreşte ca prin prezenta lege să se introducă posibilitatea de reglementări ulterioare care să disturbe un sistem bine pus la punct”,a explicat Mircea Ciocan.
Acesta a mai arătat că problema care rezidă în medicina de urgenţă este aceea a întregului sistem şi anume că între Casa de Asigurări de Sănătate şi furnizorii de servicii medicale se vor interpune aceste companii de asigurări private.
„Miza legii este de fapt acordarea celor 2,8 procente din total fond asigurări de sănătate. În mod concret în loc de 40 de case judeţene de asigurări de sănătate în subordinea CNAS vor apărea între CNAS şi casele judeţene cele 8 companii despre care s-a vorbit care vor avea fiecare câte 42 de filiale.
Aşa că un furnizor când la sfârşit de lună va merge să îşi facă deconturile nu va veni doar la casa judeţeană pentru facturi, ci va merge la 8 case judeţene pentru a-şi depune deconturile”, a mai adăugat Ciocan.
Dragoş Hojda
foto(c)citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.