Cauta RSS Feed Schimba judetul

Reabilitare spital: Primele paturi mutate în Corpul G

Sanatate 01 Februarie 2012 - 14:33 - Vizualizari: 468
Reabilitare spital: Primele paturi mutate în Corpul G

În acest moment la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare au demarat lucrările în faţa unităţii spitaliceşti la rămpile de acces.

Se lucrează încă pe partea de policlinică, respectiv corpurile A, B şi C, care se pare că vor fi finalizate cel mai târziu în prima jumătate a lunii martie. 

„Vorbim aici de două aspecte importante. Pe de o parte au început deja să se mute paturi în corpul G, cel care a fost reabilitat. La secţiile de la etajul 5 sau 6 deja au fost mutate paturile şi s-a început curăţenia.

Procesul acesta este în curs şi este condiţionat şi de punerea în funcţiune a liftului care a fost oprit şi care va fi repus în funcţie cât de curând.

Apoi totul este condiţionat şi de finalizarea lucrărilor la instalaţiile de gaze medicinale. Pe partea de policlincă, respectiv corpurile A, B şi C termenele avansate sunt finele lunii februarie sau prima jumătate a lunii martie.

Urmând ca după aceea să se treacă în partea cealaltă. Efectiv acum se lucrează în partea de policlinică, corpurile A, B şi C, se finalizează liftul şi au început lucrările în faţa spitalului pentru rămpile de acces”, a declarat managerul Spitalului, cardiologul Călin Pop.

Acesta a mai arătat că sunt şi lucrări care nu sunt vizibile, cum ar montarea unor instalaţii în interior.   

Dragoş Hojda

foto:arhivă

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.