Cauta RSS Feed Schimba judetul

Spital Judeţean: Maternitatea se mută la etajul II

Sanatate 24 Noiembrie 2011 - 10:18 - Vizualizari: 652
Spital Judeţean: Maternitatea se mută la etajul II

VIDEO Maternitatea de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare va funcţiona odată cu reabilitarea unităţii la etajul al II-a al clădirii. Este numai una din secţiile unităţii spitaliceşti avute în vedere pentru relocare.

O altă secţie relocată va fi cea de Dializă (care acum se află la Policlinica 2) care va ajunge undeva unde acum se află partea de Recuperări a Judeţeanului. 

În ceea ce priveşte lucrările la această unitate spitalicească, acestea înaintează încet, dar sigur. În data de 28 noiembrie urmează a fi predate 5 etaje ale Corpului G, apoi până în data de 10 decembrie celelalte 5. 

„În momentul de faţă la Spitalul Judeţean se lucrează în foarte multe puncte. Se apropie de finalizat cablarea la noua reţea informatică pe corpul G, care este în etapa cea mai avansată din punct de vedere al lucrărilor efectuate.

În data de 28 noiembrie o să fie predate primele 5 etaje, urmând ca undeva până în 10 decembrie să fie predate şi următoarele 5, astfel încât până la finele anului să se mute o parte din secţiile care se găsesc acum comasate în Corpul E al clădirii. Au început lucrările pe partea de policlinică, jumătate din ea fiind predată constructorului.

Un termen pentru zona de Radiologie, prinsă şi ea în lucrări este data de 2 decembrie, când vine noul computer tomograf care va ajunge la această dată din Germania în oraş. Până la această dată trebuie finalizate lucrările în sala unde va fi pus acel computer tomograf  pentru a putea începe montarea lui”, a declarat managerul Spitalului, dr. Călin Pop. 

El a mai menţionat că după finalizarea policlinicii se va trece pe zona unde se află aripa de recuperare medicală, „unde am dori să restructurăm partea de recuperare, astfel încât acolo să găsim un loc şi pentru secţia de Dializă care acum se află la Policlinica 2”. 

„Unele dintre secţii sunt reaşezate, iar altele urmează a fi reaşezate. Există planuri de relocare pentru maternitate, care va intra într-o casă noua, undeva la etajul II urmând a funcţiona de acum înainte. Există planuri şi pentru extidnerea UPU, unde sperăm să facem progrese din 2012. Avem apoi lucrări legate de racordarea la gaz, la energie electrică ş.a.m.d.”, a concluzionat Pop. 

Dragoş Hojda

foto(c)citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV