De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
EXCLUSIV Conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca Mures a dispus recuperarea unor sume acordate necuvenit angajatilor institutiei in perioada 2007-2009. Aceasta masura a fost luata dupa ce rapoarte privind inventarierea patrimoniului si modalitatea de calculare si acordare a drepturilor salariale la ITM Mures au scos la iveala cifre false si salarii calculate gresit, in baza unor programe neactualizate, toate acestea lasate mostenire de fosta conducere a institutiei.
Potrivit purtatorului de cuvant al ITM Mures, Stanca Biro, 18.875 de lei trebuie sa recupereze conducerea ITM din salariile necuvenite, pana astazi au fost recuperate sumele de la 53 de angajati, de la alte 23 de persoane sumele sunt in curs de recuperare, iar in cazul a doi fosti angajati au fost introduse actiuni in instanta.
"Constatand deficientele in acest domeniu, directorul coordonator a dispus infiintarea unei comisii pentru recalcularea drepturilor salariale acordate salariatilor ITM in perioada sus mentionata. In urma recalcularii si aplicarii corecte a prevederilor legale in vigoare, au fost stabilite sume care au fost acordate necuvenit si s-a dispus recuperarea acestora. Astfel, de la 53 de persoane au fost recuperate sumele, de la alte 23 de persoane sumele sunt in curs de recuperare, iar in cazul a doi fosti angajati au fost introduse actiuni in instanta", a informat Stanca Biro.
Actualii sefi ai ITM Mures au avut neplacuta surpriza sa constate ca au primit mostenire de la vechea conducere minusuri la buget de 170.000 de lei. "Totalul listelor de inventar nu corespundea cu sumele din procesul verbal de inventariere si nici cu balanta de verificare la 31 decembrie 2008. Televizor color care valora in 2006 suma de 83 de lei, in 2008 figura cu suma de 4.833 de lei in documentele ITM Mures, iar o camera video care valora 312 lei, in 2008 era trecuta cu suma de 22.312 lei", se arata in raportul de audit din anul 2009, privind inventarierea patrimoniului ITM Mures.
In momentul in care au fost finalizate rezultatele rapoartelor de audit, Angela Boros (foto), directorul coordonator al ITM Mures, a anuntat Curtea de Conturi si a apelat la Inspectia Muncii Bucuresti, sesizand toate aspectele pe care le-a considerat neconforme cu legea, inclusiv la parchet. "In anul 2009, directorul coordonator nou numit a dispus constituirea unei comisii de inventariere, care a procedat la inventarierea activelor fixe si a obiectivelor de inventar. Conform reglementarilor legale, constatarile comisiei au fost transmise institutiilor abilitate, spre competenta solutionare. Concluziile acestora vor fi facute public", a aratat purtatorul de cuvant al ITM Mures.
Mai multe detalii despre acest subiect puteti citi AICI.
Adelina Burcea
foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.